NEWS

Ședință de Guvern! Proiecte importante pe masa Executivului

Ședință de Guvern Proiecte importante pe masa Executivului
sursa foto: Guvernul României

Ședință de Guvern! Miercuri, Executivul va aproba, prin hotărâre, mai multe proiecte importante, printre care prorogarea implementării măsurii privind aplicarea codului QR pe actele de studii din învăţământul preuniversitar şi învăţământul superior.

Ședință de Guvern!

„Prezentul proiect propune modificarea art. 3, alineatele (2) şi (3) din H.G. nr.30/2024 în sensul prorogării termenului de la care toate actele de studii vor conţine codul QR. Astfel, alineatele (2) şi (3) se modifică după cum urmează: ‘(2) Începând cu anul şcolar 2025 – 2026, actele de studii urmează să conţină ca element distinctiv un cod QR. (…) În prezent, datorită dezvoltărilor existente ale aplicaţiei informatice SIIIR doar actele de studii prevăzute la articolul 2 alineat (1), litera d) – e), litera p) – q), precum şi alineat (2) litera c) din H.G. nr. 30/2024 pot fi eliberate cu cod QR în anul şcolar 2024 – 2025„, se arată în nota de fundamentare a proiectului cu referire la învăţământul preuniversitar, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ superior, se propune modificarea H.G. nr. 1225/2024 care, în prezent, reglementează cu privire la tipurile de conţinut şi formatul actelor de studii care se eliberează absolvenţilor învăţământului superior, înmatriculaţi în anul I de studii începând cu anul universitar 2024 – 2025.

„Preîntâmpinarea unor eventuale disfuncţionalităţi şi uniformizarea măsurilor care trebuie luate de către instituţiile de învăţământ superior/Academia Română, pentru eliberarea actelor de studii cu cod QR, se impune aplicarea graduală a codului QR pe actele de studii, în sensul că în anul universitar 2025- 2026 acesta să fie aplicat pe certificatul de absolvire a cursului pregătitor pentru învăţarea limbii române, iar din anul universitar 2026-2027 acesta să fie aplicat pe restul actelor de studii„, conform notei de fundamentare.

Guvernul va aproba, prin hotărâre, scoaterea din rezervele de stat a unei cantităţi de motorină – 25 de tone de motorină în valoare de 100.000 lei fără TVA – şi acordarea acesteia ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei din judeţul Alba, afectată de alunecarea de teren produsă în satul Lunca, comuna Valea Lungă, în perioada 14-16 aprilie 2025.

Eficientizarea cheltuielilor publice în domeniul mediului.

Executivul va aproba, prin memorandum, Raportului de analiză şi eficientizare a cheltuielilor publice în domeniul mediului.

În cuprinsul memorandumului sunt menţionate şi o serie de măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice din domeniul mediului: realizarea, anual, a Planului de regenerări artificiale, pentru toate suprafeţele în care s-au executat tăieri rase, în condiţiile prevăzute de lege ; îmbunătăţirea planificării strategice din domeniul mediului; crearea cadrului legal şi instituţional pentru raportare şi schimb de informaţii cu Comisia Europeană în domeniul calităţii aerului şi reducerii emisiilor atmosferice; dezvoltarea şi optimizarea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului din România conform prevederilor legislative europene; consolidarea rapoartelor privind starea mediului către instituţiile europene şi internaţionale, actualizarea cadrului legal în vigoare, pentru eficientizarea şi transparentizarea activităţilor din sectorul forestier; îmbunătăţirea procesului de prevenire şi combatere a faptelor ilegale din domeniul silvic, care vizează cazurile de tăieri ilegale de arbori.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele