Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă, planurile SUA privind războiul din Iran care a pus pe jar tot Orientul Mijlociu. Oficialul american arată că, după patru zile, operaţiunea SUA împotriva Teheranului se află încă în „faza incipientă”.
Mai mult, șeful Pentagonului a prezentat planurile de accelerare a eforturilor militare, transmite CNN.
Între timp, Casa Albă spune că prezenţa trupelor americane terestre în Iran nu face parte din plan „în acest moment”. Administrația Trump a prezentant cele patru obiective urmărite de americani, printre acestea numărându-se și eliminarea liderilor iranieni.
Pete Hegseth a declarat că Statele Unite câştigă războiul împotriva Iranului, chiar dacă a deplâns moartea a şase soldaţi americani ucişi până acum în conflict. El a adăugat că Statele Unite vor rezista mai mult decât Iranul.
„Aşa cum a spus preşedintele Trump, urmează valuri mai mari şi mai numeroase”, a declarat Hegseth potrivit CNN.
„Abia am început. Accelerăm, nu încetinim”, a subliniat el.
Şeful Pentagonului a declarat că următoarea fază a acţiunii militare are ca obiectiv ca forţele aeriene americane şi israeliene să preia „controlul complet al spaţiului aerian iranian” şi a spus că se aşteaptă ca aceasta să fie finalizată în „mai puţin de o săptămână”.
El a adăugat că forţele aeriene vor „găsi, repera şi distruge rachetele şi baza industrială de apărare a armatei iraniene”, precum şi pe liderii militari iranieni.
„Aceasta nu a fost niciodată menită să fie o luptă corectă şi nu este o luptă corectă”, a spus Hegseth. „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, ceea ce este exact aşa cum ar trebui să fie”, a afirmat el.
Iranul lansează mai puţine rachete decât la începutul războiului, a declarat miercuri şi Dan Caine, generalul american cu rangul cel mai înalt, argumentând astfel faptul că au fost mult diminate capacităţile militare ale Iranului, pe măsură ce Statele Unite îşi extind atacurile în interiorul Iranului.
„Vom începe acum să extindem atacurile în interiorul teritoriului iranian, creând o libertate de manevră suplimentară pentru forţele americane”, a declarat generalul Dan Caine, preşedintele Comitetului şefilor de stat major, într-o conferinţă de presă la Pentagon.
Hegseth a confirmat că armata americană a scufundat o navă de război iraniană în largul coastelor Sri Lankăi, numind-o prima scufundare a unei nave inamice cu torpile de la al Doilea Război Mondial încoace. „O moarte liniştită”, a comentat Hegseth.
Prezenţa trupelor americane în Iran „nu face parte din planul acestei operaţiuni în acest moment”, a afirmat miercuri Casa Albă.
„Nu fac parte din planul acestei operaţiuni în acest moment, însă cu siguranţă nu voi elimina niciodată opţiunile militare în numele preşedintelui Statelor Unite sau al comandantului suprem, iar el însuşi, în mod înţelept, nu face acelaşi lucru pentru sine”, a declarat purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt.
Comentariile sale vin după ce preşedintele Comitetului şefilor de stat major, generalul Dan Caine, a declarat miercuri că SUA vor începe „să lovească din ce în ce mai adânc în teritoriul iranian”, iar secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avertizat americanii că este „o fază încă incipientă” în operaţiunile militare împotriva Teheranului.
Pe de altă parte, Casa Albă a sugerat că schimbarea regimului în Iran este un rezultat secundar al războiului preşedintelui Donald Trump în Iran, şi nu obiectivul principal al acestuia.
„Obiectivele acestei operaţiuni au fost clar stabilite… şi preşedintele le-a menţionat în discursul său când a lansat această operaţiune şi a difuzat acel videoclip în miezul nopţii către voi toţi şi către întreaga lume”, le-a spus jurnaliştilor Karoline Leavitt, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Ea a enumerat distrugerea marinei iraniene şi a programelor nucleare şi de rachete ale Iranului, precum şi asigurarea că acesta nu mai poate sprijini grupările aliate, ca obiective principale ale preşedintelui. Ea a spus că eliminarea liderilor iranieni este binevenită, dar nu se număra printre cele patru obiective principale.
„Evident, aşa cum a spus preşedintele de nenumărate ori, vrem să vedem Iranul condus de un regim terorist necinstit? Nu, desigur că nu”, a spus ea. „Aşadar, orice zi în care Statele Unite ale Americii elimină un terorist este o zi bună pentru ţara noastră şi o zi bună pentru poporul nostru”, a punctat ea.
Leavitt a spus că Trump „analizează activ şi discută cu consilierii săi” care va fi rolul SUA în Iran odată ce războiul se va termina, dar că obiectivul său principal în acest moment este „asigurarea succesului rapid şi eficient al operaţiunii”.