Primul sezon din „Wednesday” a fost filmat în România și a avut un succes uimitor la nivel mondial. Totuși, pentru cel de-al doilea, producătorii Netflix au decis să renunțe la țara noastră, în favoarea Irlandei. Iată de ce!
Wednesday este unul dintre cele mai cunoscute seriale apărute în ultimii ani. Oamenii din întreaga lume s-au arătat fascinați de viața celei mai mici fete din familia Addams și au stat cu sufletul la gură până la apariția celui de-al doilea sezon. Deși scenele filmate în România au captivat publicul internațional, producătorii Netflix au decis să mute filmările pentru sezonul 2 în Irlanda.
Unul dintre motivele pentru care producătorii au decis să renunțe la România a fost lipsa unei scheme fiabile de rambursare a cheltuielilor pentru producțiile internaționale. Publicațiile specializate arată că a existat o astfel de schemă din 2018 și până în 2020, însă ulterior a fost abandonată.
Fără astfel de facilități stabilite de lege, costurile de producție devin mult mai greu de controlat.
Steve Stark, executivul producției Netflix, a declarat pentru Deadline că, deși România a oferit cadre spectaculoase și o atmosferă creativă „deosebită”, a fost și o provocare logistică semnificativă.
După ce au renunțat la România, producătorii Netflix și-au îndreptat atenția către Irlanda, datorită pădurilor dense, castelelor medievale și a luminii difuze, perfecte pentru estetica Wednesday.
Showrunnerii Alfred Gough și Miles Millar au descris Irlanda drept „sensibilitatea perfectă a serialului”.