Tom Cruise a devenit ținta ironiilor pe internet după ce a pozat aproape dezbrăcat în partea de sus a corpului, pentru coperta reviste GQ. Deși la vârsta de 64 de ani actorul continuă să își păstreze imaginea de star de acțiune, unii oameni au considerat că ipostaza este prea indecentă pentru vârsta lui.
Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori ai filmelor de acțiune din ultimele decenii. Acesta a împlinit vârsta de 64 de ani, însă are un corp de invidiat și o atitudine de star. Totuși, după ce a apărut cu cămașa larg deschisă și cu abdomenul la vedere pe coperta ediției din octombrie 2026 a revistei GQ, unii internauți au simțit nevoia să îl pună la zid pentru apariția „indecentă”.
Actorul a apărut într-o fotografie alb-negru, care îl surprinde într-o ipostază menită să scoată în evidență forma sa fizică, de la 64 de ani. Acesta poartă o cămașă descheiată și își ține una dintre mâini în zona taliei.
Vezi această postare pe Instagram
Imaginea a împărțit internetul în două tabere. Pe de o parte, sunt fanii care l-au lăudat pentru modul în care se menține chiar și după 60 de ani, în timp ce pe de altă parte există criticii care spun că ipostaza nu îl avantajează.
„Nu știu cum să explic, dar fotografia asta mă deranjează profund.”
Un alt internaut a sugerat că actorul ar fi trebuit să opteze pentru o imagine diferită și să nu apară într-o astfel de ipostază.
„Mai bine își ținea cămașa închisă”, a comentat cineva.
Un alt comentator a fost și mai tranșant în privința fotografiei și a vârstei actorului: „Un bărbat de vârsta lui ar trebui să-și cumpere o oglindă și să se uite bine la el. Nu este nimic sexy sau atrăgător la un bărbat în vârstă care pozeaza în ipostaza asta.”
„Ai aproape 70 de ani, unchiule. Mai calmează-te”, a spus un alt utilizator.