Joi, 8 octombrie, a început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mii de credincioși au ajuns încă de la primele ore în zona Catedralei Mitropolitane Iași pentru a participa la slujba dedicată începutului pelerinajului și pentru a se ruga la sfintele moaște. Premiera din acest an: slujba a avut loc în aer liber, în fața Catedralei Mitropolitane.
În anii trecuți, slujba se ținea în interiorul Catedralei, iar apoi racla cu sfintele moaște era scoasă pentru procesiune și așezată în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei. Joi dimineaţă, racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din Catedrală de către preoți și așezată în baldachin.
Primii pelerini care s-au închinat anul acesta la sfintele moaşte au afirmat că o bucurie mai mare n-au trăit.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită în calendarul creştin ortodox, în fiecare an, pe 14 octombrie. Aşadar, pe măsură ce ne apropiem de această dată, numărul pelerinilor de la Iaşi va creşte. Este așteptat ca Iaţi să devină din nou unul dintre principalele puncte de pelerinaj din țară, credincioși din mai multe regiuni urmând să ajungă aici pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfânta Parascheva, cunoscută în tradiția populară și ca „Sfânta Vineri”, a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea s-a născut în localitatea Epivata, situată pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, actualul Istanbul.
Din copilărie, Sfânta Parascheva a ales o viață dedicată credinței, smereniei și milosteniei. A părăsit familia pentru a se consacra rugăciunii și ajutorului celor aflați în dificultate. De-a lungul vieții, a trăit în mai multe mănăstiri, fiind recunoscută pentru blândețea, evlavia și darurile sale spirituale.
A decedat la o vârstă tânără, lăsând în urmă o pildă de credință și devotament față de Dumnezeu, conform informațiilor publicate de doxologia.ro. Sfânta Parascheva este recunoscută pentru numeroase minuni realizate atât în timpul vieții, cât și postum. Credincioșii care se roagă cu credință către ea afirmă că au primit ajutor în momente dificile, vindecări de boli grave sau eliberări din necazuri.
Moaștele Sfintei Parascheva au o istorie semnificativă. Acestea au fost aduse în Țările Române în secolul al XVII-lea și, din anul 1641, sunt păstrate la Catedrala Mitropolitană din Iași.
De-a lungul timpului, moaștele au fost relocate de mai multe ori, în special în perioadele de război, însă au fost aduse înapoi la Iași, unde sunt cinstite în prezent de sute de mii de credincioși.