Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, legenda balaurului. Cum a devenit ocrotitorul Armatei Române

Credincioșii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, asociat adesea cu omorârea balaurului, o legendă care datează din secolul XII-lea. Sute de mii de români își sărbătoresc onomastica pe 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, legenda balaurului

Cercetarile istorice par să indice că Sf. Gheorghe a murit ca martir în Palestina, la Diospolis, lângă Lydda, cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. Scrieri datând din secolele VI-VIII ale lui Teodosius, Antonius şi Arculphus vorbesc despre Diospolis ca loc de venerare a Sf. Gheorghe.

Faptul că Eusebius menţionează un martir necunoscut atunci când relatează despre Consiliul de la Nicomedia, i-a făcut pe unii teologi să creadă că este vorba despre Sf. Gheorghe. De asemenea, unii teologi l-au confundat pe Sf. Gheorge cu episcopul Capadociei, Gheorghe, care a trăit mult mai tîrziu.

Se ştie că Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman, şi, la vârsta de 30 ani, Gheorghe a devenit şi el general în armata lui Diocleţian. S-a ridicat împotriva hotărârilor anti-creştine ale Consiliului de la Nicomedia din anul 303, ceea ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian.

Împăratul avea în gând să pornească un război împotriva creştinilor şi a dat poruncă să fie cinstiţi  cu daruri cei ce  vor părăsi pe Hristos, iar cei care nu se vor supune poruncii să aibă ca pedeapsă moartea. Gheorghe a declarat că este creştin şi nu s-a lasat amăgit de făgăduinţele tiranului şi nici îngrozit de ameninţări.

Întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă şi vârful suliţei s-a întors înapoi şi sfântul a rămas nevătămat. Apoi l-au legat de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, pornită din sus spre o vale, pentru a-i rupe trupul în mai multe bucăţi, dar el a rămas sănătos.

Sfântul a atras credincioși

După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge şi l-au bătut, fără de nici o milă. Sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate, şi chiar şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos  înaintea tiranului.

Sfântul Gheorghe, făcând rugăciune deasupra unui mormânt, l-a înviat pe cel care murise,  minune pentru care a i s-a cerut să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Dar sfântul a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat şi cei ce credeau în idoli l-au dus la împărat şi-au cerut degrabă moartea sa. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra, făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însemnele Sfântului Gheorghe au fost introduse de Richard Inima de Leu, iar crucea Sfântului Gheorghe, roşie pe fond alb,  a apărut pentru prima dată că steag al corabiei “Lyme Regis” în 1284. Steagul actual al Angliei, Union Jack,  are la origine crucea Sfîntului Gheorghe.

Legenda balaurului

În credinţa populară, Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului, legenda datează din secolul XII-lea şi una din variantele sale este “Legendă Aurea” în care se povesteşte cum un balaur imens a apărut lîngă oraşul Selena din Libia.

Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar cînd nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe faţă împăratului şi atunci un viteaz creştin s-a oferit să răpună balaurul. În unele icoane timpurii fata împăratului este înfăţişată în gură balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţa se luptă cu acesta.

După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tînărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mînă ei şi jumătate din împărăţie, dar viteazul a refuzat, avea multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii şi pentru ajutorarea săracilor şi a celor nedreptăţiţi.

Le-a spus că numele lui este Gheorghe şi a plecat. Misterul şi legendă care învăluie pe Sf. Gheorghe nu vor dispărea niciodată, la fel cum cauza sa nobilă va genera întotdeauna admiraţie şi respect.

Cum a devenit ocrotitorul Armatei Române

Ziua Forțelor Terestre Române este marcată anual în data de 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, ocrotitorul spiritual al acestei categorii de forțe ale armatei.

Acest sfânt militar era reprezentat pe stindardul militar al Sf. Ștefan cel Mare.

Pentru o perioadă, steagul a făcut parte din patrimoniul mănăstirii athonite Zografu, pe care Voievodul Moldovei a reconstruit-o din temelii. Apoi, piesa istorică a ajuns în țară și este în prezent păstrată la Muzeul de Istorie al României.

Pe steag, Sf. Gheorghe este brodat cu fir de aur pe fundal roșu și înconjurat de textul unei rugăciuni posibil concepute chiar de sfântul domnitor.

Forțele Terestre reprezintă o componentă importantă a sistemului național de apărare a securității României, având capacitatea de a acționa în toată gama operațiunilor militare.

Armata de uscat reunește armele și specialitățile care au compus-o și care se regăsesc și în prezent în componența sa: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc, potrivit Calendarului Tradițiilor Militare (2010), citat de Agerpres.

Bazele moderne ale Forțelor Terestre datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluției de la 1848, a întemeierii statului român modern prin Unirea de la 1859 și a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza, principalele arme și specialități componente existând încă din anii 1859-1860.

Cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, sunt organizate manifestări în toate garnizoanele din țară, ceremonii militare de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor, prezentări de tehnică militară, armament și echipamente, concerte ale muzicilor militare și spectacole artistice susținute de formațiile cercurilor militare.