Sfinţii Constantin şi Elena, sărbătoriți marți, 21 mai. Sfinții Constantin și Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Aceasta este prăznuită în fiecare an pe data de 21 mai și este strâns legată de taină şi puterea Sfintei Cruci, semnul central al religiei creştine.
Împăratul Constantin este cunoscut drept un adevărat protector al creștinilor și creștinismului. În timpul domniei sale, a fost legalizată religia creștină în Imperiul Roman. Înainte de asta, creștinii erau persecutați, bunurile lor confiscate, iar ei plăteau chiar și cu viața credința în Hristos. Așadar, Sfinții Împărați Constantin şi Elena sunt considerați eliberatorii creștinismului.
Sfântul Constantin cel Mare a trăit între anii 272 și 337 și a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.
Împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, prin care creștinismul devine religie permisă, legalizând astfel creștinismul, alături de alte religii din imperiu. În anul 321, împăratul Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus a declarat duminica drept sărbătoarea săptămânala a creștinilor, zi de odihnă în imperiu, dar și ziua în care și soldații puteau asista la slujbă.
Împăratul Constantin cel Mare a luat mai multe măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlăturând din legile penale pedepsele contrare creștinismului.

Despre mama lui Constantin, împărăteasa Elena, se spune că a făcut mult bine, eliberând sclavi și ajutându-i pe creștinii persecutați. A zidit lăcășuri Sfinte, printre care și Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem și pe cea din Nazaret.
Biserica Romano-Catolică o cinstește pe Sfânta Elena pe 18 august. Totodată, Sfânta Elena a ordonat distrugerea statuii Afroditei, înălțată de către Împăratul Adrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos.
Sfinţii Constantin şi Elena, sărbătoriți marți, 21 mai. În această zi, nu este bine să faci treabă prin curți și gospodări, pentru ca holdele și strugurii să nu fie distruși.
De asemeni este interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se crede că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.
Când sunt prăzmuiți Sfinții Constatin și Elena nu este bine să dați păsărilor cerului pâine, pentru că în acest fel se risipește sporului casei. De asemenea, nu trebuie stricat cuibul păsărilor care au pui pentru că în familie vor fi necazuri tot anul.
În această zi sfântă nu se spală, nu se lucrează și nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie pentru că toată viaţa veți avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.