Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost audiată la Londra în finalul lunii iunie în dosarul de dopaj, iar până acum ar fi trebuit să primească deja verdictul judecătorilor de la Sport Resolutions, ținând cont că în mod normal decizia tribunalului independent ar fi trebuit să fie luate în aproximativ 14 zile de la audieri.
Mai mult, dacă nu va fi de acord cu sentința primită, Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde, de obicei, suspendările din tenis au fost reduse spre jumătatea pedepsei inițiale.
Totuși, specialiștii sunt de părere că este imposibil ca românca să scape fără pedeapsă, mai ales că Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) este un oponent greu de învins. Cei mai mulți dintre experți susțin că Simona Halep va primi un verdict final în perioada imediat următoare care nu-i va fi favorabil, urmând să fie suspendată doi ani.
„Tribunalul Sport Resolutions trebuie să emită decizia în 14 zile de la data audierii Simonei, dar există și posibilitatea extinderii acestui termen în condiții excepționale! De ce? Pentru că, un caz care este complex, care are foarte multe probe, în care au fost audiați foarte mulți martori”, a spus Gabriela Andreiașu, director al Agenției Naționale Anti-Doping, singura româncă prezentă la audierile de la Londra.
„Probele aduse de experții ambelor părți, Simona și Agenția de Integritate a Tenisului, impun o documentare profundă și o analiză a documentelor pe care le-au depus părțile, ITIA și Simona Halep”, a mai spus şefa ANAD.
Astfel, după apelul la TAS, jucătoarea ar putea rămâne cu o suspendare de un an, ceea ce ar însemna că va reveni pe teren în toamnă, chiar după US Open. Până acum, ea a executat deja aproape zece luni de pedeapsă şi doreşte să participe la US Open, turneu unde a și jucat ultimul meci oficial înainte de suspendare, dar șansele să se întâmple acest lucru sunt destul de mici. Din păcate, Simona Halep își va pierde și clasamentul WTA, ceea ce înseamnă că va trebui să joace calificări și să aștepte wildcard-uri pentru a fi prezentă pe tabloul principal al turneelor importante, arată România Tv.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) încă din 7 octombrie 2022, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă, roxadustat, la US Open 2022. Ulterior, pe 19 mai 2023, ITIA a anunțat că pe numele lui Halep a fost adăugat un nou cap de acuzare, faptul că în pașaportul ei biologic ar exista „iregularități”.
Simona Halep a jucat ultimul meci oficial pe 29 august 2022, la US Open, unde a fost eliminată în primul tur.