Simona Halep a revenit miercuri noaptea în România, din Dubai, după ce în cursul zilei de marți a primit o decizie favorabilă de la TAS. Aceasta a și vorbit cu cei ce o așteptau pe Aeroportul Henri Coandă, recunoscând că a primit decizia Tribunalului de la Lausanne cu mare bucurie.
“Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, aşa cum visam. Aşa a trebuit să fie. Adevărul a ieşit la suprafaţă. În sinea mea, mereu am ştiut că nu am făcut nimic şi că nu am luat nicio substanţă interzisă niciodată şi nici nu am avut această intenţie. Mă bucur că s-a judecat corect”, a transmis aceasta.

Mai mult, jucătoarea de tenis spune că ar vrea să ajungă la Miami, acolo unde a fost deja invitată să participe la turneu. Mai mult, ea a recunoscut că ar vrea să participe la Jocurile Olimpice acolo unde ar reprezennta România
„M-am bucurat foarte tare, pentru că am aşteptat foarte mult acest verdict şi îmi doream tare mult să fie aşa. Îmi doresc să merg la Miami, dar să vedem, am făcut o pregătire bună, va fi greu să revin, dar o iau pas cu pas.
Şi eu îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice. Dar sunt şanse minime, pentru că nu sunt în clasament. Dacă voi reuşi până atunci să joc câteva meciuri, o să am o şansă în plus. Nu am plănuit nimic până acum, totul este o opţiune. O să fac tot ce pot că să joc la Olimpiadă“, a mai spus Halep.
Sportiva a mai povestit cum a fost sunată și a primit mesaje de la jucătoarele din WTA, vorbind și despre planurile privind revenirea în Top 10 WTA.

“Chris Evert a fost prima care mi-a scris un mesaj, dar şi multe alte fete din circuit şi le mulţumesc foarte mult, pentru că susţinerea lor a contat extrem de mult. Au crezut necondiţionat în mine şi acesta este un lucru deosebit. Toate mesajele au fost foarte frumoase.
Presiunea nu o să mai fie negativă în niciun sens. Le mulţumesc foarte mult pentru susţinerea necondiţionată, chiar a fost ceva unic. Acest lucru m-a ajutat să lupt până la capăt, să arăt adevărul. Vreau să le mulţumesc şi sponsorilor mei, pentru că m-au susţinut şi nu au crezut nicio clipă în ceea ce s-a întâmplat. Au fost şi sunt alături de mine în continuare.
Vă spun sincer că nu m-am uitat foarte mult la circuit, pentru că era o suferinţă să mă uit şi să ştiu că nu am voie să joc, dar nivelul este unul destul de ridicat. În top 10 fetele au o putere extraordinară şi joacă un tenis bun. Ştiu şi eu cum este să fii în top 10 şi tot timpul eşti pregătit. Va fi greu, dar şi o mare provocare pentru mine să mă apropii. Mi-ar plăcea să câştig orice trofeu de Grand Slam, dar visăm acum. Aşa că trebuie să ne trezim la realitate şi o să o iau pas cu pas, pentru că o să fie o întoarcere destul de dificilă”, a subliniat Simona Halep.
Întrebată dacă pot urma şi alte procese, Halep a răspuns: “Eram foarte bucuroasă atunci când am primit decizia şi când am vorbit cu toţi avocaţii mei. Vom discuta pe parcurs acest aspect şi vom face tot ce trebuie. A fost incorect tot ceea ce s-a întâmplat”.
Despre viitoarea echipă, Halep a spus că încă nu o are, arată news.ro.
“În acest moment nu am o echipă, dar am câteva zile la dispoziţie să formez o echipă aşa cum îmi doresc eu, dar nu o să fie uşor. O să o iau pas cu pas şi o să văd cât de bine pot să fac lucrurile. Au fost colaborări foarte bune şi cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren Cahill a fost specială şi alături de care am făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine şi o să aleg”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep a vorbit şi despre Patrick Mouratoglou, fostul său antrenor.
“El şi echipa mi-au recomandat aceste suplimente. Sunt convinsă că nu a făcut-o cu rea intenţie, dar a fost o greşeală pe care am plătit-o foarte, foarte scump. A fost doar o greşeală şi atât”, a mai spus sportiva.
Despre încrederea oferită de de tatăl ei, dar şi despre Gheorghe Hagi, Simona a spus Halep despre familia sa.
“Tata mereu a avut încredere în mine, exagerată. Nu o să îl contrazic, dar va fi greu (n.r. – să redevină numărul 1). E un vis îndepărtat să spun că o să ajung numărul 1 mondial. Am fost acolo şi este deosebit să fii acolo. Dar este foarte greu. Mulţi au fost alături de mine şi din nou le mulţumesc foarte mult. Da, Gheorghe Hagi a fost idolul meu ca sportiv şi mă bucur că şi el a crezut în nevinovăţia mea”, a mai arătat aceasta.
Simona Halep a transmis un mesaj şi tinerilor sportivi.
“E un moment mai dificil să dau sfaturi. Le doresc să aibă încredere în ei şi să facă tot ceea ce pot ei pentru a reuşi în tenis. Să respecte tenisul aşa cum am făcut şi eu şi cum am făcut întotdeauna”, a conchis Simona Halep interviul oferit pe aeroport.
Simona Halep urmează să decidă, împreună cu echipa ei, dacă va da curs invitaţiei şi va participa la turneul WTA de la Miami.
„Această scrisoare certifică faptul că Miami Open 2024, prezentat de Itau, parte a circuitului profesionist de tenis ATP și WTA, care distribuie peste 17 milioane de premii totale, începând cu 17 martie și terminând pe 31 martie, se va desfășura în Miami, Gardens, FL, SUA, și va găzdui competiția de calificare la simplu, care adună 96 de jucători masculin și feminin, începând cu duminică, 17 martie 2024, și competiția principală de simplu și dublu cu 320 de jucători în perioada 19-31 martie 2024.
Eu, directorul turneului Miami Open 2024, invit oficial jucătorul menționat mai sus (n.r. Simona Halep) și echipa sa de suport la turneul nostru”, se arată în invitația primită de Simona, și semnată de James Blake, directorul turneului Miami Open 2024.
La câteva ore după ce decizia a fost postată pe site-ul oficial TAS, Halep le-a transmis un mesaj amplu susținătorilor săi, prin intermediul contului de Instagram.
Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al sportivei noastre, a intrat pe pagina de Instagram a Simonei Halep și a lăsat un comentariu de 3 cuvinte.
„Adevărul a învins.”, a scris Patrick Mouratoglou, la postarea Simonei Halep.
Comentariul a stârnit o „avalanșă” de reacții la rubrica de comentarii, iar antrenorul francez a fost aspru criticat.
„Mai și comentezi”, „Trebuie să plătești pentru ce i-ai făcut” sau „Mai bine taci din gură!”, sunt doar câteva dintre comentariile îndreptate spre Patrick Mouratoglou.