Simona Halep s-a retras şi de la turneul de la Madrid, care va începe pe 23 aprilie. Dubla campioană de Grand Slam primise un wild-card din partea organizatorilor.
Românca a suferit o accidentare la genunchi în urmă cu două săptămâni şi nu s-a recuperat încă.
Astfel, problemele medicale continuă pentru Simona Halep. omânca rămâne doar cu un meci jucat de la revenirea în circuitul WTA.
Halep nu s-a refăcut complet după accidentarea suferită în urmă cu două săptămâni, când a fost nevoită să spună ”pas” și întrecerii de la Oeiras, și a decis să nu forțeze.
Marca: ”Simona Halep încă nu și-a revenit și a fost nevoită să se retragă de la turneul pe care l-a câștigat în două rânduri”
Spaniolii de la Marca nu au trecut cu vederea retragerea fostului lider mondial și au explicat că ținta Simonei în acest moment este participarea la Roland Garros.
”Simona Halep, locul 1.146 în clasamentul WTA, 32 de ani, primise una dintre invitații pe tabloul principal al Mutua Madrid Open, competiție a cărei tragere la sorți este duminică.
Simona Halep a pierdut cu Paula Badosa la Miami Open, în primul tur, pe 19 martie.
Sportiva ar putea reveni pe teren abia la Roland Garros.