Singurele dune care mai există pe litoralul românesc: sunt ”nisipuri mișcătoare”
Singurele dune care mai există pe litoralul românesc se află la Agigea. Ele s-au păstrat pentru că au fost protejate, iar zona a primit statutul de rezervație a României.
Nici măcar în Al Doilea Război Mondial, când Ministerul de Război dorea să construiască la Agigea un sistem de apărare, autoritățile nu au reușit să distrugă rezervația.
Singurele dune care mai există pe litoralul românesc. Așa era litoralul acum 100 de ani
Dunele marine de la Agigea reprezintă habitatul dominant care era, în urmă cu 100 de ani, pe aproape tot litoralul românesc.
”La Agigea sunt singurele dune care au rămas pe țărmul românesc al Mării Negre, exceptând Delta Dunării, unde este un alt tip de dune, formate în combinație foarte mare cu nisipul adus de fluviu.
Aici, este vorba de niște dune instalate pe un substrat dur, calcaros. Sunt dune marine, fără aluviuni prea mari din partea Dunării. Ele sunt singurele care au mai rămas, pentru că restul litoralului s-a transformat în plaje, au apărut pensiuni, hoteluri și tot felul de alte lucruri.
Dunele de la Agigea au fost protejate. Mai întâi, au fost îngrădite de către prof. Ioan Borcea, prin 1925-1926, iar în 1938 au primit statutul de Rezervație a României”, a declarat pentru Discover Dobrogea directorul Stațiunii Biologice Marine ”Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea, Emanuel-Ștefan Baltag.
În Al Doilea Război Mondial, rezervația de la Agigea trebuia să dispară
Ministerul de Război dorea să construiască la Agigea un sistem de apărare, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Profesorul Ioan Borcea, cel care a înființat rezervația și a protejat dunele marine de la Agigea a insistat foarte mult ca aceasta să nu fie distrusă.
”Sistemul de apărare ”Bateria de tragere Elisabeta a II-a” s-a construit până la urmă la Agigea, dar nu a fost distrusă rezervația. Chiar a existat o discuție foarte interesantă, între profesorul Ioan Borcea și Carol al II-lea.
Regele a ajuns la Agigea, împreună cu miniștrii săi, iar după ce a vorbit cu profesorul Borcea, Carol al II-lea a decis să fie păstrată rezervația, iar accesul militarilor să se facă printr-un gard de sârmă ghimpată.
Gardul nu le permitea soldaților să intre în rezervație, iar drumul îi ducea direct la Bateria de tragere Elisabeta”, a precizat directorul Stațiunii Biologice Marine ”Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea, Emanuel-Ștefan Baltag.
Flora și fauna dunelor
Stațiunea de cercetare de la Agigea este foarte importantă, deoarece este singurul loc de pe întreg litoralul românesc, în care putem vedea cum era țărmul Mării Negre, în urmă cu 100 de ani.
”Mare parte din plantele de aici nu le mai găsim în alte zone. Este unul dintre cele mai importante habitate pentru plante extrem de rare.
Avem cel mai bun habitat cu cârcel de nisip instalat propriu-zis pe nisip și este mai bine reprezentat decât cel din Delta Dunării. Avem volbura de nisip, care iarăși este foarte rară. Practic, avem plante pe care nu le mai găsim în alte părți sau le găsim în număr foarte mic.
Chiar dacă rezervația este mică, are 10,55 hectare, ea ne arată ceea ce a fost aici, ne ajută să înțelegem cum era litoralul românesc și să vedem cum s-a transformat. De asemenea, putem învăța cum putem să fim mai prietenoși cu mediul”, afirmă cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.
”Rezervația este dependentă de acțiunea vântului, pentru că atunci când acesta bate, mișcă nisipul și dunele acestea se modifică. Anual, ele își modifică foarte puțin structura, dar sunt într-o continuă mișcare. Această mișcare nu le permite altor plante să se dezvolte, ci, doar celor care sunt caracteristice zonelor de nisip.
În plus, este și o zonă care creează un microclimat mai călduros și atunci foarte multe plante care nu sunt adaptate la uscăciune sau la temperaturi mari, nu se pot dezvolta aici.
Rezervația este dependentă de vânt, astfel că este foarte important să lăsăm vântul să bată permanent. În implementarea planului de management ”Arii protejate” vrem să facem și o reamenajare a arborilor care au fost plantați în jurul rezervației, astfel încât să lăsăm vântul să fie mai puternic și să își facă simțită prezența”, spune directorul Stațiunii Biologice Marine de la Agigea.
”Nisipuri mișcătoare”
Dunele din rezervația de la Agigea sunt dune gri, care au deja vegetație fixată pe ele. Este, în general, o vegetație de dune, caracteristică nisipurilor.
”Aceste dune sunt formate de vânt, este o modelare eoliană. Ele se mai numesc și ”nisipuri mișcătoare”, pentru că, de fapt, se mișcă în timp.
Nu ne scufundăm în ele ca în desenele animate, dar se modifică și avansează datorită vântului.
Aceste dune de la Agigea sunt singurele care s-au mai păstrat, pentru că ele erau extinse pe tot litoralul românesc, dar în locul lor au apărut hoteluri, locuințe și tot felul de alte lucruri.
Dunele marine de la Agigea s-au păstrat, pentru că rezervația este foarte veche, din 1938. De fapt, primul perimetru îngrădit a fost în 1925, de către profesorul Ioan Borcea. Inițial, acesta avea de 500 de metri pătrați, după care, în 1938 s-a constituit rezervația.
Acum, sunt 10,55 hectare și are o dublă recunoaștere, este rezervație de interes național, rezervație naturală gradul IV și sit Natura 2000, de importanță comunitară”, afirmă cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.
