Victorie importantă pentru Sorana Cîrstea la US Open, ultimul grand slam al anului. Sportiva româncă s-a calificat în turul al treilea al competiției.
Locul 17 WTA şi cap de serie 16, sportiva s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la US Open, Cîrstea a învins-o pe jucătoarea franceză Diane Parry, locul 31 WTA, scor 6-2, 7-5. Meciul a durat o oră şi 51 de minute.
La 4-5 în setul al doilea românca a avut două mingi de meci, însă nu le-a fructificat şi Parry a făcut break, ducând scorul la 5-5. Însă apoi a reuşit Sorana un break şi a servit ulterior pentru calificare. Nu a mai greşit şi merge mai departe.
În turul al treilea, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, locul 21 WTA, care a trecut de conaţionala sa Lucrezia Stefanini, locul 119 mondial, scor 6-4, 6-1.
Cîrstea şi Paolini au mai fost adversare de trei ori, în 2021 în sferturi la Portoroz, în 2023 în primul tur la Roland Garros şi în 2024 în semifinale la Dubai. De fiecare dată, Paolini a fost câştigătoare.
Prin calificarea în runda a treia, Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 290.000 de dolari.