NEWS

Sorin Grindeanu caută în continuare soluții alături de prim-ministrul desemnat Luca Niculescu: Scenariul alegerilor anticipate pare a fi unul tot mai real, având în vedere neînțelegerile politice

Sorin Grindeanu caută în continuare soluții alături de prim-ministrul desemnat Luca Niculescu Scenariul alegerilor anticipate pare a fi unul tot mai real având în vedere neînțelegerile politice
sursă foto: captură video

Biroul Permanent Naţional al PSD, reunit luni, a mandatat conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea unui Cabinet şi pentru elaborarea programului de guvernare, a anunţat preşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu. De asemenea, social-democratul spune că scenariul alegerilor anticipate pare a fi unul tot mai real, având în vedere neînţelegerile politice.

„Realitatea astăzi este că avem un prim-ministru desemnat în persoana domnului Luca Niculescu, care trebuie să dea României un Guvern pentru oameni. Sunt pensionari care ne privesc în acest moment, sunt mame care ne privesc, sunt oameni care muncesc din greu şi eu cred că aşteaptă un Guvern care să le uşureze povara pusă pe umerii lor în ultimele luni, nu să le-o facă şi mai grea. Pentru aceşti oameni am discutat astăzi şi vom continua să discutăm ca să găsim soluţii alături de prim-ministrul desemnat. Pentru aceşti oameni i-am cerut domnului Niculescu să facă acea schimbare pe care o aşteaptă toată lumea, o schimbare care să relanseze economia şi care să aducă o creştere a nivelului de trai, o schimbare pentru care să fie susţinut de o majoritate transparentă”, a declarat Grindeanu, la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, mai este „mult” până la a avea un program de guvernare „asumat” de PSD.

„Biroul Permanent Naţional a votat mandatarea conducerii de participare la discuţiile pe tema programului de guvernare, ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută. Pot să spun că, din acest punct de vedere şi din semnalele primite de la premierul desemnat, lucrurile pot să le cataloghez ca fiind pe o direcţie corectă, o direcţie bună, dar mai e mult până la a avea un program de guvernare asumat de PSD. De aceea a fost nevoie de acest mandat”, a explicat Sorin Grindeanu.

El a adăugat că în şedinţa BPN s-a discutat „foarte serios” şi despre varianta alegerilor anticipate.

„Acest scenariu pare a fi unul tot mai real având în vedere neînţelegerile politice. În acest sens, BPN a votat înfiinţarea unei comisii de analiză a legislaţiei electorale, comisie formată din Marian Neacşu, Ovidiu Popa şi Daniel Zamfir. Ei trebuie să analizeze cadrul legislativ în acest moment legat de posibilul scenariu al alegerilor anticipate parlamentare şi ce eventuale modificări sunt necesare”, a transmis PSD.

Sorin Grindeanu: Scenariul alegerilor anticipate pare a fi unul tot mai real, având în vedere neînţelegerile politice

Preşedintele PSD a mai arătat că scenariul alegerilor anticipate pare a fi unul tot mai real, având în vedere neînţelegerile politice. El a anunţat că Biroul Permanent naţional al partidului a decis înfiinţarea unei comisii de analiză a legislaţiei electorale, formată din fostul vicepremier Marian Neacşu şi liderii PSD de grup din Parlament.

”PSD ar fi trebuit să primească mandatul pentru a forma o majoritate şi să primească mandatul să învestească un guvern cu prim-ministru din partea Partidului Social-Democrat. Dar realitatea azi este că avem un prim-ministru desemnat în persoana domnului Luca Niculescu, care trebuie să dea României un guvern pentru oameni. Sunt pensionari care ne privesc în acest moment, sunt mame care

ne privesc, sunt oameni care muncesc din greu şi aşteaptă un guvern care să le uşureze povara pusă pe umerilor în ultimele luni, nu să le facă şi mai greu. Pentru aceşti oameni am discutat astăzi şi vom continua să discutăm ca să găsim soluţii alături de prim-ministru desemnat. Pentru aceşti oameni i-am cerut domnului Niculescu să facă acea schimbare pe care o aşteaptă toată lumea, o schimbare care să relanseze economia şi care să aducă o creştere a nivelului de trai în România, o schimbare pentru care să fie susţinut de o majoritate transparentă, o majoritate asumată”, a declarat preşedintele PSD, după şedinţa conducerii partidului.

Liderul PSD a arătat că a discutat de asemenea în cadrul Birolului Permanent Naţional foarte serios despre varianta alegerilor anticipate, ”acest scenariu părând a fi unul tot mai real, având în vedere neînţelegerile politice”.

”În acest sens, Biroul Permanent Naţional a votat azi înfiinţarea unei comisii de analiză a legislaţiei electorale formată din Marian Neacşu, Ovidiu Popa, liderul de grup de la Cameră, Daniel Zamfir, liderul de grup de la Senat. Ei trebuie să analizeze cadrul legislativ în acest moment legat de posibilul scenariu al alegerilor anticipate parlamentare şi ce eventuale modificări sunt necesare astfel încât să putem să avem şi un cadru legal, cât mai repede”, a subliniat Grindeanu.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele