Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte, în valoare de peste 16 mil. euro, pentru acordarea de sprijin suplimentar pentru studenți, mai ales pentru cei cu oportunități reduse care participă la mobilități Erasmus+.
Astfel, MIPE își propune ca cel puțin 4.000 de studenți cu oportunități reduse din învățământul superior să beneficieze de o experiență de mobilitate educațională.
Se finanțează:
Beneficiarul eligibil este Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Proiectele pot fi depuse până la 29 mai 2026.
Prin acest demers, este sprijinit accesul tuturor studenților la experiențe de studiu internaționale și la oportunități reale de dezvoltare.
Strategia Programului Educație și Ocupare 2021 -2027 este de a concentra intervențiile FSE pe provocările majore din domeniul educației și ocupării, corelate cu prioritățile obiectivului de politică 4, Agenda pentru competențe în Europa, Planul de Acțiune pentru Educația Digitală (2021-2027), Pactul Verde European și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
Reformele în educație, la nivel de sistem, presupun eforturi semnificative pentru aplicarea unor abordări coerente care să producă impact în calitatea, eficacitatea și relevanța pentru piața muncii a sistemelor de educație și formare și să îmbunătățească accesul la educație și incluziune, în special pentru grupurile dezavantajate.
Reforma trebuie să schimbe paradigma proceselor de învățare – predare – evaluare și să cuprindă o abordare – centrată în mod autentic pe student, care include dezvoltarea de competențe cheie (inclusiv competențe digitale și non-tehnice și antreprenoriale), adaptate fiecărui nivel de educație.
Rezultatele acestor schimbări trebuie să dezvolte capacitatea absolvenților de a se integra pe piața muncii în sectorul de studii finalizat/în sectorul dorit și de a se adapta la schimbările ulterioare.
La orizontul 2030, se urmărește ca sistemul de educație românesc să fie unul atrăgător pentru comunitățile academice din România și din întreaga lume, facilitând o intensitate crescută a mobilităților internaționale. Astfel, programele de mobilitate reprezintă o componentă esențială la toate nivelurile de învățământ, atât pentru elevi și studenți, cât și pentru profesori, cercetători și personalul administrativ.
Elevii din educația secundară superioară și studenții din învățământul terțiar au acces la semestre de studiu/cercetare în alte țări. Profesorii și cercetătorii din România beneficiază de diferite programe de formare și/sau predare, respectiv cercetare, în școli, universități și laboratoare de cercetare europene/internaționale.