NEWS

Statul caută bani ca să dea ajutorul pentru pensionari. Ministrul Finanțelor anunță când se ia decizia

Statul caută bani ca să dea ajutorul pentru pensionari. Ministrul Finanțelor anunță când se ia decizia
Ajutorul pentru pensionari Sursă foto: colaj Mediaflux

Ministrul Finanțelor caută soluții pentru ajutorul pentru pensionari propus de PSD. Alexandru Nazare anunță că se analizează această propunere, luând în calcul echilibrul fiscal câștigat în ultima perioadă.

Bani pentru ajutorul pentru pensionari

Alexandru Nazare a declarat joi că trebuie găsite surse bugetare pentru sprijinul destinat pensionarilor, propus de PSD, astfel încât să nu fie destabilizate echilibrele câştigate.

El a transmis într-o conferință de presă că în cursul săptămânii viitoare vor avea loc discuţii despre impactul bugetar al implementării acestei măsuri.

În acest moment, nu toţi ordonatorii şi-au încărcat în sistem proiecţia de buget. În momentul când toţi ordonatorii vor finaliza acest lucru, vom face o simulare în acest sens, pe ce spaţii sunt, ce spaţii mai trebuie să creăm, pentru care proiecte. De aceea, nu vreau să mă exprim fără să găsim nişte soluţii înainte.

O parte din aceste măsuri au fost deja prevăzute, dar pentru aceste one-off-uri trebuie împreună să găsim nişte surse astfel încât să nu destabilizăm echilibrele pe care le-am câştigat cu atâta trudă şi sacrificii până astăzi, a spus Nazare la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, ministerul are în vedere „anumite surse” pentru acordarea sprijinului, dar preferă să abordeze acest subiect în primul rând în cadrul coaliţiei.

Avem în vedere anumite surse, dar aş vrea să le discutăm în spaţiul tehnic, aş vrea să le discutăm în coaliţie, aş vrea să le discutăm atunci când discutăm execuţia. Ajută şi e mult mai constructiv să le discutăm aşa şi să anunţăm concluzia după, faţă de situaţia în care le anunţăm la televizor şi după aia aşteptăm să vedem care sunt rezultatele.

Acest lucru s-a întâmplat în anii trecuţi şi n-a fost un efect foarte bun pentru România. S-a întâmplat în anii trecuţi când am crescut în foarte multe zone, inclusiv cheltuieli de personal, şi aţi văzut care a fost rezultatul şi unde am ajuns astăzi. Aş vrea să evităm să facem greşeli pe care le-am făcut în trecut, a afirmat Nazare.

Ministrul Finanţelor a subliniat că Guvernul vrea să găsească resurse pentru a sprijini persoanele vulnerabile, dar că efortul trebuie să fie unul comun.

Sunt propuneri care vin de la toate partidele, încercăm să le integrăm şi încercăm, în cel mai mare grad, să reuşim să le introducem în spaţiul fiscal pe care îl avem pentru 2026. E un efort important pe care trebuie să-l facem în acest an pentru a reduce deficitul cash de la 7,6 (% din PIB n.red.) în 2025 la 6,2.

Dar, în acelaşi timp, bineînţeles că tratăm cu foarte mare atenţie toate propunerile care vin de la ordonatori, mai ales dacă acestea au şi surse de finanţare identificate. Dacă nu, încercăm împreună să identificăm sursele respective de finanţare pentru a reuşi să implementăm proiectele, a menţionat el.

Reducerea taxelor și impozitelor

Tot la prima întâlnire a coaliţiei va fi discutată şi propunerea preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, privind reducerea taxelor şi impozitelor locale cu până la 50%, în limitele stabilite de Guvern.

Impactul asupra pachetului 2 este inclus în proiecţia noastră bugetară pe acest an şi nu aş vrea să fac declaraţii pe această zonă înainte să avem o decizie în coaliţie. (…) Este foarte importantă consecvenţa pe care o arată România în momentul când îşi asumă anumite lucruri. Impozitul pe proprietate a fost asumat din anul 2021 şi a fost amânat permanent, succesiv, de toate guvernele care au fost în funcţie. Dacă nu dorim să adoptăm anumite măsuri, nu trebuie să le asumăm, a susţinut el.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele