Ștefan Bănică Junior a rămas un Lord în atitudine, iar acest lucru se vede și astăzi când actorul nu mai este chiar la prima tinerețe.
Din punct de vedere fizic, dar și ca vibe, fostul soț al Zânei nu-și arată cei 54 de ani pe care îi are în buletin. Sigur, cel mai probabil iubirea doamnelor, sentiment de care s-a bucurat de-a lungul vieții „a pus umărul” la forma pe care o afișează astăzi vedeta Antena 1. Mai mult decât atât, și statutul de aproape „proaspăt tătic” cu care l-a „cadorisit” actuala sa soție, Lavinia Pârvu, și-a spus cuvântul.
Iată… toate doar de bine!
Foarte bine l-au găsit pe Ștefan Bănică Junior și colegii noștri, paparazzi mediaflux.ro, care l-au fotografiat zilele trecute în timp ce trebăluia una alta prin oraș.

O întâlnire cu un prieten, o vizită la unul dintre cele mai … de fițe magazine cu haine, drumuri peste drumuri, fiecare făcute la bordul decapotabilei roșii care a devenit, parcă, marca înregistrată pentru Bănică.

Prima oprire a actorului a fost la o terasă unde s-a văzut cu prietenul lui de-o viață, Cosmin Cernat. Cei doi domni au stat la vorbe, posibil despre sport, una dintre pasiunile comune ale celor doi, dovadă stând și ținutele pe care le-au ales. Ambii îmbrăcați la țol sportiv, parcă totuși Cernat ceva mai inspirat decât Bănică. Pentru ieșirea din ziua respectivă, Ștefan Bănică Junior a ales un trening muștar care, fie vorba între noi, îi pica cel puțin dubios, dar cine suntem noi să ne dăm cu părerea.

După acest popas, la fel îmbrăcat, Bănică se urcă la bordul bolidului despre care povesteam mai sus și pornește hotărât către unul dintre magazinele scumpe din București de unde, cel mai probabil, și-a refăcut stocul de ținute pentru aparițiile sale televizate.
Ziua s-a terminat, Bănică a marcat, dacă tot povesteam că vibe-ul zilei a fost pe sport.
Atunci când ne gândim la femeile care l-au iubit pe Ștefan Bănică Junior, nu putem să trecem pe repede înainte de cel care la un moment dat a fost un triunghi amoros: Andreea Marin – Ștefan Bănică – Lavinia Pârva.
Că s-a întâmplat să le iubească una dupa alta e cum e, felul în care se aseamănă cele două a uimit pe toată lumea. Răutăcioșii, chiar, spuneau la un moment dat că Ștefan Bănică Junior a ales-o de soție pe varianta mai tânără a Zânei Surprizelor, atunci când a decis să se căsătorească cu Lavinia Pârva.
Nici pe departe, însă, dacă ar fi să-l credem pe cuvânt pentru că, iată ce declara la puțin timp după căsătorie:
„Lavinia mi-a adus linişte, echilibru şi este foarte frumos ce se întâmplă. Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent. Ştiu că poate sună egoist ce spun, dar eu asta cred cu adevărat”, au fost cuvintele lui Ştefan. „Lavinia merge cu mine în concerte atunci când doreşte, uneori vine, alte dăţi nu. Trebuie să fie conştientă că nu pot petrece foarte mult timp cu ea, eu mă ocup de altceva atunci. Asta le spun şi copiilor mei când vin, că trebuie să se descurce şi să îţi ocupe timpul în lipsa mea!”, a relatat artistul.
După o relație de 6 ani, în toamna anului 2017, Lavinia Pârva devine doamna Ștefan Bănică Junior, într-o ceremonie secretă care s-a desfășurat la vecinii bulgari, departe de ochii curioși din România. Atunci, pentru că ceremonia a avut loc în preajma zilei de naștere a artistului, invitaţii au fost duși în Bulgaria, la Balcic, sub pretextul sărbătoririi în avans a zilei de naştere a mirelui. Doi ani mai târziu, Bănică Junior devenea tată pentru a treia oră, după ce Lavinia Pârva l-a adus pe lume pe micuțul Alexandru.