Toți elevii din România vor merge pe 7 septembrie 2026 din nou la școală. Ministerul Educației a aprobat forma finală pentru structura anului școlar 2026-2027. Știm deja calendarul cursurilor, examenelor și vacanțelor.
Elevii vor începe cursurile pe 7 septembrie 2026, iar acestea se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar 2026-2027 are o durată standard de 36 de săptămâni de cursuri. Există însă excepții pentru clasele terminale, respectiv clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă și clasele a VIII-a.
Aceste diferențe sunt stabilite pentru a permite organizarea în timp util a Evaluării Naționale 2027 și a examenului de Bacalaureat 2027.
În structura anului școlar 2026-2027, clasele terminale beneficiază de un calendar adaptat examenelor naționale. Elevii de clasa a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor avea un total de 34 de săptămâni de cursuri, urmând să încheie anul școlar la data de 4 iunie 2027, pentru a se putea pregăti pentru examenul de Bacalaureat.

În cazul elevilor de clasa a VIII-a, anul școlar va cuprinde 35 de săptămâni de cursuri, cu finalizare la 11 iunie 2027, astfel încât calendarul să permită desfășurarea în condiții optime a Evaluării Naționale.
Au existat propuneri privind începerea cursurilor la 15 septembrie și încheierea acestora la 15 iunie, precum și sugestii de eliminare sau comasare a programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
Ministerul Educației a explicat că eliminarea acestor programe nu ar fi redus numărul total de săptămâni de cursuri, deoarece ele sunt deja incluse în structura anului școlar. De asemenea, decalarea începerii cursurilor cu o săptămână ar fi dus la încheierea anului pe 25 iunie 2027, ceea ce ar fi împins examenele naționale cu o săptămână mai târziu, conform ministerului.
O astfel de modificare ar fi afectat calendarul admiterii la liceu și la facultate, motiv pentru care s-a decis păstrarea datei de 7 septembrie 2026 ca început oficial al anului școlar.
„Începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu, cu menţinerea numărului de săptămâni de cursuri (36), ar fi implicat decalarea cu o săptămână a încheierii cursurilor anului şcolar (25 iunie, faţă de 18 iunie), ceea ce are drept consecinţă decalarea cu o săptămână a examenelor naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat 2027). Considerăm că este în interesul superior al copilului ca examenele să nu se decaleze, date fiind etapele ulterioare (admiterea la liceu, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, respectiv admiterea la facultate, pentru absolvenţii clasei a XII-a)”, au transmis reprezentanţii MINisterului educaţiei.
În anul școlar 2026-2027, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în intervalul 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.
Acestea rămân incluse în structura oficială a anului școlar, fiind parte din numărul total de săptămâni de cursuri. Ministerul Educației argumentează menținerea lor prin rolul pe care îl au în îmbinarea învățării teoretice cu activități practice, nonformale și de dezvoltare socio-emoțională.
Așa-numita vacanță de schi va fi stabilită la nivel județean în perioada 15 februarie – 7 martie 2027.
Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București vor decide săptămâna exactă de vacanță după consultări cu elevii, părinții și cadrele didactice.
Deși în faza de consultare publică s-a propus reducerea intervalului la două săptămâni, forma finală păstrează un interval de trei săptămâni, oferind mai multă flexibilitate la nivel local.
În afară de vacanța de schi, care durează o săptâmână și care poate fi stabilită în perioada 15 februarie – 7 martie 2027, elevii mai beneficiază și de alte vacanțe pe parcursul anului școlar, după cum urmează:
Pe lângă vacanțele școlare stabilite, elevii mai beneficiază și de zile libere prin prisma sărbătorilor legale declarate zile nelucrătoare. Unele zile libere sunt deja incluse în vacanțele din structura anului școlar.