Un cetățean turc, stabilit în România de 20 de ani, principalul suspect în cazul femeii ucise și abandonate lângă A1, a fost reținut. La domiciliul acestuia au fost găsite urme de sânge dar și alte probe importante.
În cadrul perchizițiilor care au durat mai multe ore, criminaliștii au găsit la domiciliul suspectului probe care să contureze ideea crimei, inclusiv pete de sânge. Acestea au fost trimise la Institutul de Medicină Legală.
Oamenii care îl cunosc pe cetățeanul turc, Cam Abdulkadir pe numele său, spun că au văzut-o pe victimă în preajma lui. Conform anchetatorilor, femeia de 30 de ani ar fi fost ucisă în urmă cu o lună în casa din cartierul Rahova.
Apoi suspectul i-a dus corpul la câțiva kilometri distanță și l-a abandonat lângă autostrada București – Pitești.

Dosarul e unul dintre cele mai dificile investigate în ultima vreme. Criminaliștii nu au reușit să o identifice rapid pe femeie, corpul a fost abandonat pe câmp câteva săptămâni înainte de a fi găsit.
Cadavrul a fost descoperit fragmentat și în stare de putrefacție. Ulterior, în urma căutărilor, s-au recuperat și părțile lipsă din corp. Potrivit primelor cercetări, femeia a fost ucisă prin strangulare, iar în acest caz exista un cerc de suspecți.
Pentru a fi siguri, anchetatorii au fost nevoiți să compare ADN-ul victimei cu cel al familiei, potrivit Digi24.
Femeia ucisă practica prostituția în apropierea autostrăzii A1, în zona în care au fost găsite părți din corpul ei. Cadavrul femeii a fost descoperit acum câteva zile pe un câmp în apropierea Autostrăzii A1, de către câțiva muncitori în construcții. Sora victimei le-a dezvăluit anchetatorilor că Mirela Bîtfoi practica prostituția și era dependentă de jocurile de noroc.
Originară din Zimnicea, județul Teleorman, s-a mutat în Capitală acum mulți ani, unde a locuit timp de opt ani cu fostul ei soț.
Suspectul de crimă a fost reținut, el aflaându-se în arest.