Noi forme de a stimula turismul. De acum vei primi bani dacă alegi să vizitezi una dintre cele mai interesante țări din Asia. Țara care te plătește ca să o vizitezi este Taiwan, aceasta fiind una dintre măsurile menite să atragă turiști, pe care le-a anunțat premierul, Chen Chien-jen.
Guvernul din Taiwan își propune să atragă șase milioane de turiști în 2023 și a anunțat că le va oferi turiștilor care aleg să viziteze această țară 165 de dolari, relatează CNN, citat de ziare.com.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Greșeală uriașă privind voucherele de energie! Avertismentul specialiștilor privind facturile mari ale românilor
Măsura financiară, anunță oficialii, se prelungește și în anul 2024, atunci când aceștia speră să dubleze numărul de turiști care le trec granița. Banii vor putea fi folosiți de turiști inclusiv pentru cazare. Potrivit Premierului, măsurile au ca scop atragerea mai multor vizitatori de pe piețele cheie, inclusiv din Japonia, Coreea de Sud, Asia de Sud-Est, Hong Kong și Macao, precum și din Europa și America, explică aceeași sursă. Guvernul nu a anunțat însă când va începe programul sau cum se pot solicita banii, însă ministrul transporturilor a precizat că suma de bani va fi livrată în format digital.
În anul 2022, Taiwanul a înregistrat puțin sub 900.000 de vizitatori străini în 2022. Insula și-a ridicat restricțiile de intrare în octombrie 2022, după una dintre cele mai lungi închideri de frontieră din lume.