NEWS

Târgurile de Crăciun încep să se deschidă. Cele mai așteptate evenimente din întreaga țară

Târgurile de Crăciun încep să se deschidă. Cele mai așteptate evenimente din întreaga țară
Târgurile de Crăciun Sursă foto: Pixabay

Nicio sărbătoare de iarnă nu mai are farmecul ei în ultimii ani fără târgurile de Crăciun, celebre deja și peste hotare. Marile orașe sunt în toiul pregătirilor pentru deschiderile oficiale care vor avea loc începând de săptămâna viitoare la Sibiu, Craiova, Timișoara și în trei locații din București.

Se deschid târgurile de Crăciun

În Sibiu și Craiova târgurile se deschid la finalul săptămânii viitoare. Timișorenii vor mai avea de așteptat încă 3 săptămâni până când vor vedea centrul orașului împodobit de sărbătoare. La fel și clujenii.

Centrul Craiovei va fi transformat într-un tărâm de poveste până pe 14 noiembrie. Atunci, vizitatorii vor putea intra în patru lumi de basm cu jucării uriașe, zâne sau dulciuri apetisante, căsuțe unicat pictate de artiști locali, ornamente impresionante și un brad spectaculos, care va avea anul acesta forma unui imens magazin de jucării.

Reprezentanţii HoReCa se aşteaptă și în acest an la un număr mare de turişti, fapt confirmat şi de rezervările deja făcute.

Sute de mii de luminițe, decoruri de poveste, o roată panoramică și un brad carusel, vor fi atracțiile târgului de la Timișoara. Se montează deja cupola care va crea o atmosferă de poveste în centrul orașului. Deschiderea oficială a fost amânată cu o săptămână însă.

În alte locuri din țară, târgurile de Crăciun se vor deschide până pe 1 decembrie.

Trei locații în București

Târgul de Crăciun din București, organizat de Primăria Capitalei, se va desfășura între 29 noiembrie și 28 decembrie 2025, în trei locații din București, organizate în paralel: Piața Constituției, Piața Universității și Esplanada Operei Naționale.

Piața Constituției va rămâne locația principală, cu scena centrală pentru concerte, o scenă secundară, DJ set-uri, Casa lui Moș Crăciun, roată panoramică, carusel supraetajat și un roller coaster.

În Piața Universității va fi amenajată o zonă cu food trucks, brad de Crăciun și decoruri tematice.

Esplanada Operei Naționale va găzdui un târg organizat în parteneriat cu Opera, cu scenă pentru concerte și căsuțe decorate festiv, unde se vor comercializa produse alimentare și non-alimentare.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele