Povestea bradului de Crăciun. Cele mai îndrăgite tradiții
De secole, magia Crăciunului nu ar mai fi la fel fără mireasa cetinei de brad, încărcată de tradiții și simboluri. Povestea bradului de Crăciun este magică și a început în emisfera de Nord.
Povestea bradului de Crăciun
Odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii, însă dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în zilele noastre, verde şi semeţ la sosirea anotimpului rece. Ar fi mai multe legende care explică acest fenomen.
Prima spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca roadele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată auzi chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.
Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul său de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost iernile care au umat.
O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămâneau verzi pe tot parcursul anului au avut o semnificație specială pentru oameni. Similar obiceiurilor actuale de decorare a caselor, în timpul sezonului festiv, cu pin, molid, şi brazi, popoarele antice atârnau ramuri veșnic verzi la ușile și ferestrele lor.
În multe țări se credea că acestea ar ține departe vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele și bolile.
Unde a început totul
Vechii egipteni se închinau zeului Ra, întruchipat printr-un om cu un cap de vultur și cu un disc solar deasupra capului, ca o coroană. La solstițiu, când Ra începea să se vindece, egiptenii umpleau casele cu ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieții asupra morții.
Romanii marcau solstițiul printr-o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii ştiau ca acest eveniment însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi şi fructuoase. Pentru a marca această zi, își decorau casele și templele cu ramuri veșnic verzi.
În Europa de Nord, druizii (preoții celților), decorau, de asemenea, templele lor cu ramuri veșnic verzi, ca un simbol al vieții veșnice. „Fioroşii” vikingi din Scandinavia credeau ca bradul era planta Zeului Soarelui, Balder.
Însă povestea bradului de Crăciun începe cu adevarăt în secolul al VII-lea, când un călugăr din Devonshire, Anglia, a călătorit până în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului, folosindu-se de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime.
În secolul al XII-lea, în Europa, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos, pe toată perioada Crăciunului. Bradul a fost pentru prima oară decorat în oraşul Riga, în anul 1510. În secolul al XVI-lea, bradul apare fiind aşezat cu vârful în sus şi împodobit cu lumânări aprinse, figurine modelate în pâine de marii brutari ai vremii, acadele şi hârtie colorată.
Există şi mărturia unui vizitator al oraşului Strasbourg care descrie brazii astfel ornaţi. Tot atunci i se atribuie şi încărcătura biblică, aceea că bradul împodobit reprezintă simbolul pomului paradisului, al belşugului, al inocenţei şi al cunoaşterii.
Germania a pornit tradiția bradului de Crăciun
Germania este creditată ca fiind ţara în care a început, practic, tradiția pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, așa cum o știm acum, atunci când creștinii pioşi au adus brazi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide din lemn de Crăciun și le decorau cu plante veşnic verzi și lumânări, dacă resursele de lemn erau limitate.
Există o credință larg răspândită conform căreia Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a fost prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un astfel de copac împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce compunea o predică, acesta a fost uimit de strălucirea stelelor care sclipeau printre ramurile veşnic verzi. Astfel, pentru a recrea şi a reda familiei sale imaginea surprinsă, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.
La mijlocul secolului al XVI-lea apar, în Germania, primele târguri specializate în vânzarea de cadouri pentru Crăciun, folosite în împodobirea bradului. Tot în Germania este inventată, în anul 1610, beteala argintie, confecţionată, la acea vreme, chiar din argint şi tăiată cu ajutorul unor mecanisme specializate în folii foarte subţiri.
Deşi argintul era durabil, exista un incovenient, și anume acela ca oxida foarte repede. Atunci meşterii au încercat să schimbe materialul de fabricaţie în plumb sau cositor, dar acestea erau mult prea grele. Astfel, argintul a rămas ca material de confecţionare pentru beteală până la mijlocul secolului al XX-lea.
Simboluri păgâne în America
În secolul al XIX-lea, cei mai mulţi americani găseau pomul de Crăciun o ciudățenie. În 1830, primii americani care au împodobit un brad de Crăciun au fost coloniștii germani din Pennsylvania, deși aceasta era o tradiţie apărută cu mult înainte în majoritatea caselor germane. Însă, în 1840 pomii de Crăciun erau văzuţi ca simboluri păgâne și nu erau acceptaţi de majoritatea americanilor.
Nu este surprinzător faptul că, la fel ca multe alte obiceiuri festive de Crăciun, pomul a fost adoptat atât de târziu în America. Pentru puritanii din Noua Anglie pomul de Crăciun era sacru. Influentul Oliver Cromwell a predicat împotriva „tradițiilor păgâne” ale colindelor, copacilor decoraţi, precum și împotriva oricărei expresii pline de bucurie considerate profanatoare a „acestui eveniment sacru”.
În 1659, Tribunalul din Massachusetts a adoptat o lege prin care sărbătorirea datei de 25 decembrie (în alte moduri decât ca un simplu serviciu al bisericii) era o infracțiune penală, persoanele fiind amendate pentru folosirea decoraţiunilor. Deşi în America, bradul de Crăciun apare pentru prima dată în anul 1747, în comunităţile germane din Pennsylvania, acesta rămâne destul de izolat, până în secolul al XIX-lea.
În 1846, populara familie regală, Regina Victoria și prințul-consort de origine germană, Albert, au fost înfățişaţi în Illustrated London News stând în picioare împreună cu copiii lor în jurul unui pom de Crăciun. Spre deosebire de familia regală precedentă, Victoria a fost foarte permisivă în privinţa acestui subiect, și ceea ce până atunci era considerat a fi o erezie a devenit o modă, nu numai în Marea Britanie, ci şi pe Coasta de Est a Americii. Și iată cum Pomul de Crăciun şi-a făcut în sfârșit apariţia.
Primele instalații de Crăciun
Prin 1890 ornamentele de Crăciun soseau neîncetat din Germania, iar popularitatea pomului de Crăciun era în creștere. Ceea ce este interesant de observat este că europenii foloseau copaci mici de aproximativ 1,20m înălțime, în timp ce americanii preferau pomii de Crăciun foarte înalţi, care atingeau tavanul.
În anul 1892 becul electric este adaptat împodobirii bradului de Crăciun, astfel făcându-şi apariţia primele instalaţii electrice pentru Crăciun. Din anul 1930 apare obiceiul ca brazii de mari dimensiuni şi împodobiți să fie amplasați în locuri publice.
La începutul secolului al XX-lea americanii îşi decorau pomii în principal cu ornamente de casă, în timp ce germano-americanii continuau să folosească mere, nuci, și prăjiturele de marțipan. De la inventarea curentului electric şi până la folosirea luminiţelor de Crăciun nu a fost decât un pas.Cu această mare descoperire, brazii de Crăciun au început să apară în piețele din întreaga ţară, iar existenţa unui pom de sărbătoare în fiecare casă a devenit o tradiție.
Pomul de Crăciun din Rockefeller Center este situat într-un ansamblu de clădiri din New York, la vest de Fifth Avenue şi datează din 1931. Primul copac era un brad de dimensiuni reduse nedecorat, sau cel puţin, nu ca cel din prezent. Doi ani mai târziu, un alt copac a fost amplasat aici, de data aceasta cu lumini. Cel mai înalt copac instalat la Rockefeller Center a fost în anul 1948, un molid norvegian, care măsura 31 m înălţime, conform Rador.
În zilele noastre, bradul din centrul New York-ului este decorat cu peste 30.000 de beculeţe şi o stea Swarowski.
