Operatorul aerian TAROM a anunțat marți, 16 iulie, că aproximativ 90% din cele 600 de cereri de despăgubire depuse până în prezent sunt incomplete.
Prin urmare, o parte din clienții afectați de „greva spontană” din 8 iulie nu-și pot recupera banii pe bilete.
Compania aeriană TAROM a publicat un comunicat prin care își înștiințează clienții că cererile pentru despăgubirea zborurilor din 8 iulie pot fi depuse la adresa de email despagubire8iulie@tarom.ro. Operatorul aerian subliniază că este foarte important ca cererile să fie completate corect. Sunt cel puțin 600 de astfel de cereri pe care compania nu le va onora din cauză că sunt redactate incomplet.
„Compania TAROM a pus la dispozitie pasagerilor săi cea mai rapidă cale pentru obținerea integrala a despăgubirilor corespunzătoare zborurilor afectate în data de 8 iulie, conform Regulamentului EC 261/2004. Prin urmare, compania reamintește pasagerilor că în această perioadă înregistrează solicitările la adresa de e-mail dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro.

În acest sens, este foarte importantă transmiterea în forma completă a informațiilor necesare în vederea efectuării plății”, a transmis compania. A doua zi după incidentul regretabil, când sute de pasageri au fost nevoiți să-și anuleze legăturile, vacanțele etc. compania TAROM a anunțat că toți pasagerii vor primi despăgubiri.
Mai mult decât atât, pasagerii au la dispoziție două modalități de compensare, bani sau vouchere electronice. Pasagerii care se regăsesc în situația menționată vor transmite cererea de compensare pe adresa despagubire8iulie@tarom.ro cu următoarele date:

Clienții care vor să primească bani în loc de vouchere electronice vor trece în cererea de despăgubire și următoarele date:
Persoanele care optează pentru vouchere electronice îl pot folosi pentru achitarea biletelor TAROM în termen de maxim un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu poate fi rambursată, potrivit portalului online al companiei.