Incident grav la Institutul „Marius Nasta” din București. Un panou din tavan s-a prăbușit în timpul unei operații. Totul s-a întâmplat deasupra mesei de operație, în momentul în care un pacient era supus unei toracotomii.
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 11 aprilie, în jurul orei 9:45, într-o sala de operație, în timpul desfășurării unei intervenții chirurgicale.
„Unul dintre panourile de tavan fals s-a desprins parțial, antrenând particule de praf deasupra mesei de operație. Anterior s-a perceput un zgomot de mers la nivelul tavanului (posibil rozătoare sau pisică). Menționăm că pacientul avea toracotomie stângă în plin act chirurgical”, au transmis cadrele medicale citate de Digi24.
Cadrele medicale au semnalat că tavanul fals reprezintă „un risc real” atât pentru echipele medicale, cât și pentru pacienți, mai ales în timpul intervențiilor chirurgicale.
În documentul oficial, personalul cere măsuri urgente.
„Planul de tavan reprezintă un risc de accident atât pentru echipele anestezico-chirurgicale, cât și al pacientului și personalului auxiliar, nefiind fixat corespunzător. Se impune igienizarea zonei de deasupra tavanului din ambele săli de operație, blocarea tuturor căilor de acces din exterior de la nivelul podului deasupra blocului operator, asigurarea închiderii etanșe laterale a tavanului, verificarea lămpilor electrice din tavan (nefuncționale), efectuarea unui control tehnic riguros în vederea funcționării optime”.
Din informațiile disponibile la acest moment, o echipă de la DSP este în prezent în control la Institutul Marius Nasta. Medicii au sesizat anterior că a plouat în acea secție de operație. Managerul spitalului a transmis la acel moment că problema fusese remediată, însă după acest incident, ar fi fost chemată o firmă pentru a interveni.
„Am avut luni un mic incident într-una din sălile de operaţie din Institutul ”Marius Nasta”, în timpul unei operații. De menționat că acea sală de operație a fost finalizată cu acele panoruri din tavan în 2012, unde trebuia să fie un centrul de transplant”, a declarat pentru ȘtirileProTV, conf. dr. Irina Strâmbu, purtător de cuvânt al unităţii sanitare.
Incidentul ar fi fost cauzat, cel mai probabil, de vibtrațiile generate de mişcarea intempestivă a lămpii scialitice.
„S-a desprins parţial o placă din tavanul fals al sălii de operaţie. Placa nu a căzut. Lampa este prinsă în beton, nu de placaj. S-a făcut deja reparația. Dacă se trage cu brutalitate de brațul lămpii se poate întâmpla un astfel de incident”, a mai transmis ea.
„Nici pacientul, nici personalul nu au fost în niciun pericol din cauza acestui incident”, a mai afirmat medicul Irina Strâmbu.