Pericolul unui dezastru atomic declanșat de punerea în alertă a arsenalului nuclear al Rusiei și asediul unor centrale nucleare de pe teritoriul Ucrainei a stârnit panică la nivel internațional. Pe acest fond, fabrica Antibiotice Iași trimite iodură de potasiu la toate Direcțiile Sanitare din România. Fabrica a procurat substanţa activă şi excipienţii necesari fabricării medicamentului, iar în curând primele loturi vor fi trimise în țară.
Maşinile de transport ale companiei, încărcate cu 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu 65 miligrame, vor distribui medicamentul pe parcursul întregii săptămâni către toate cele 42 de Direcţii de Sănătate Publică din ţară.
Astfel, în data de 28 martie, toate comprimatele de iodură de potasiu se vor afla în depozitele Direcţiilor de Sănătate Publică.
Ministerului Sănătăţii şi a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a fost cel care a solicitat, la data de 8 martie, începerea producției acestui medicament.
Timp de 13 zile, angajaţii Antibiotice au lucrat în trei ture, 24 de ore pe zi, pentru a produce iodura de potasiu în cel mai scurt timp.
”Numărul de angajaţi din cadrul secţiei Comprimate, unde s-a produs iodura de potasiu, a fost suplimentat cu angajaţi cu job-uri similare, transferaţi de pe alte fluxuri de fabricaţie ale fabricii pentru a determina accelerarea procesului de producţie„,anunță Antibiotice SA Iaşi.
După acoperirea nevoilor de iodură de potasiu solicitate de autorităţile din România, compania Antibiotice va da curs şi altor solicitări de producţie a acestui medicament pentru autorităţi guvernamentale din alte state din Uniunea Europeană care au formulat deja solicitări în acest sens.
Antibiotice Iaşi a produs pentru prima dată iodura de potasiu acum 11 ani, în urma accidentului nuclear de la Fukushima, Japonia.
Acest medicament se fabrică la solicitarea autorităţilor guvernamentale, pentru a putea fi oferit în mod gratuit, populaţiei, în situaţii de criză determinate de un incident nuclear.
Ministerul Sanatatii a transmis un comunicat prin care asigura populatia ca statul va livra iodura de potasiu imediat, in eventualitatea producerii unui incident sau atac nuclear, prin directiile de sanatate publice aflate in capitalele de judet.
In cazul unui eveniment nuclear, medicamentul trebuie luat chiar inainte sau imediat dupa expunerea la iod radioactiv. Poate fi luat trei pana la patru ore, chiar 6 ore mai tarziu, dar nu va fi la fel de eficient, potrivit Departamentului de Sanatate din New York.
Desi organismul nostru nu produce iod, are nevoie de el. Il procura din alimente sau suplimente si il colecteaza si stocheaza in glanda tiroida pentru sinteza de hormoni. Sarea iodata este o sursa importanta de iod, dar si alte alimente precum algele marine sau crustaceele. potrivit reginamaria.
Tiroida poate ajunge sa fie saturata cu iod, depozitele sa fie pline, ceea ce are ca efect impiedicarea absorbtiei de noi molecule de iod la nivel glandular.
Principiul administrarii iodurii de potasiu in incidentele nucleare este ca administrand iodura de potasiu cu iod neradioactiv, stabil, imediat inainte, in timpul sau maxim la cateva ore dupa emisia radioactiva, se acumuleaza in tiroida suficient iod “bun”, asa incat iodul radioactiv sa nu mai poata patrunde in glanda si sa fie excretat cat mai repede de rinichi, reducandu-se impactul sau asupra tesuturilor umane.