PAPARAZZI

Toni Iuruc pe plus la bani, pe minus la mască | VIDEO & FOTO

Toni Iuruc pe plus la bani pe minus la mască | VIDEO  FOTO

Toni Iuruc, interesant personaj și destul de misterios, trebuie să recunoaștem. Până să-l cunoaștem din postura de logodnic, și apoi soț al Simonei Halep, despre bărbatul de 41 de ani știam că este un potent om de afaceri, și ele destul de misterioase. Pe de altă parte, toată lumea știa că se trage din neam de machidoni, de aici și fericita antamare cu Simona Halep.

Sigur, nu susținem că a fost o căsnicie „născută” de vechi legi machedonești care țineau ca neamul să rămână neam, susținem doar că aceleași cercuri sociale au făcut posibilă înflorirea acestei iubiri. Și, pentru că tot am adus vorba despre iubire, ar fi nedrept să nu dăm Cezarului ce este al Cezarului și să omitem faptul că Iuruc a fost… iute de inimă.

Până să se lege civil cu tenismena de 30 de ani, omul de afaceri a mai trecut pe numele lui alte două femei. De prima soție, Arina, de profesie model și mamă a copilului lui, Iuruc s-a despărțit relativ repede. La fel de rapid au fost tranșate lucrurile și cu cea de-a doua, Liana. De Liana s-a separat cu puțin timp înainte de a deveni iubitul Simonei. Cei doi se căsătoriseră în toamna lui 2018.

Toni Iuruc, la momentul bilanțului

Zilele trecute, fotoreporterii Mediaflux.ro l-au fotografiat pe Toni Iuruc în timp ce-și organiza finanțele și-și dezorganiza normele de protecție împotriva noului coronavirus. Pe scurt, afaceristul a intrat într-o sucursală a unei bănci cunoscute din România și a mers direct în zona bancomatelor, unde și-a rezolvat rapid treburile financiare.

Lesne de observat a fost faptul că soțul Simonei Halep a dat cu masca de… fileu. Singurul moment în care a purtat-o corect a fost atunci când a ieșit efectiv din bancă. În timpul petrecut în fața bancomatului a păstrat-o cu nasul la vedere, iar imediat după ce a ieșit, a decis să se lepede de ea totalmente.

Sigur, ne imaginăm că acesta a fost un moment de ratăcire în noianul de obligații pe care le are un bărbat cu greutatea lui Toni Iuruc.

Acum, la final, să-i urăm succes soției lui la Australian Open 2022 pentru că, nu-i așa, încă un câștig, încă un motiv în plus de mers la bancomat.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele
Parteneri
Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur explică motivul pentru care se circulă extraordinar de bine
Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur explică motivul pentru care se circulă...
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic - autoritatea de reglementare / Cantitatea importată este cu 40% mai mare faţă de înainte de război
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele...
Care este „Noua perlă a Litoralului românesc”. Primarul oraşului spune că aici vin mai mulţi turişti decât în Mamaia, deşi suprafaţa este mai mică. În plus, atrage şi tot mai mulţi străini
Care este „Noua perlă a Litoralului românesc”. Primarul oraşului spune că aici vin mai mulţi...
Mihaela Bilic a spus tot adevărul despre postul intermitent de slăbit. Ce avantaje și ce dezavantaje există
Mihaela Bilic a spus tot adevărul despre postul intermitent de slăbit. Ce avantaje și ce...
Ion Țiriac, SCANDAL MONSTRU. Ce l-a enervat pe celebrul miliardar: Am fost DAȚI AFARĂ
Ion Țiriac, SCANDAL MONSTRU. Ce l-a enervat pe celebrul miliardar: Am fost DAȚI AFARĂ
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că adevărul o să iasă la iveală!
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că...
Secretul brutăriilor din supermarketuri. Ce pățesc majoritatea cumpărătorilor
Secretul brutăriilor din supermarketuri. Ce pățesc majoritatea cumpărătorilor
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Final de linie: A dispărut definitiv unul dintre cele mai cunoscute hipermarketuri din România
Final de linie: A dispărut definitiv unul dintre cele mai cunoscute hipermarketuri din România
Cine sunt oamenii din spatele primei bănci româneşti, 100% digitală. Care sunt competitorii?
Cine sunt oamenii din spatele primei bănci româneşti, 100% digitală. Care sunt competitorii?
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu Guda
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu...
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care...
Cota unică de impozitare în 2024. Decizia mult așteptată de români!
Cota unică de impozitare în 2024. Decizia mult așteptată de români!
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO