Legea privind plafonarea prețurilor la energie și gaze, precum și schema de compensare, se aplică începând de astăzi, luni, 1 noiembrie, după ce, vineri, a fost publicată în Monitorul Oficial.
De facilitățile prevăzute în această lege, respectiv plafonarea facturilor, vor beneficia, în afara consumatorilor casnici, și unitățile medicale, și cele școlare, precum și organizațiile neguvernamentale, bisericile și întreprinderile mici și mijlocii.
• Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
Practic, fiecare cetățean, indiferent de consum, va avea un preţ maxim, plafonat la 1 leu pe kWh, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. În afara acestei plafonări a prețului, statul acordă și o compensare de 29 de bani/kWh celor care vor avea un consum de maximum 300 kWh, lunar, la care se aplică o marjă de 10%. Deci, în final, dacă ne încadrăm în acest consum lunar, vom plăti un preț de maximum 0,71 lei pe kWh. Cei care şi-au negociat judicios contractele sau beneficiază de oferte foarte bune pot plăti chiar și mai puțin, dar nu sub 0,68 de bani kWh, acesta fiind prețul minim sub care nu se mai plică niciun fel de compensare.
Prin urmare, având în vedere noile condiții de aplicare a compensării prețului la energia electrică, toți consumatorii casnici ar trebui să-și verifice, lunar, indexul de pe contor și să transmită consumul real. Cei care nu fac acest lucru vor intra pe consumul estimat, în funcție de istoricul fiecărui loc de consum și, în acest caz, riscă să piardă compensarea, dacă vor avea mai mult de 330 kWh pe lună.
La gaze naturale, pentru o centrală de apartament, preţul maxim pe care îl vom plăti în timpul acestei ierni este 0,37 lei pe kWh. Dar pentru a beneficia de acest preț trebuie să avem un consum, în intervalul 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, deci cumulat pe cinci luni, maximum 1.100 de metri cubi. Potrivit anexelor legii, acest consum este împărțit în tranşe lunare: în noiembrie consumul maxim trebuie să fie de 134 de metri cubi, iar cele mai mari tranşe de consum până la care primim această compensaţie sunt în ianuarie şi februarie, respectiv 264 de metri cubi. Depășirea acestui prag duce la pierderea compensării.
Compensarea este de 33% din preţul gazului-marfă din factura noastră şi avem aici un preţ maxim plafonat de stat de 0,25 de lei pe kWh. Deci avem o scădere de 0,08 lei pe kWh, ceea ce ne duce la un preţ de 0,17 lei pe kWh. Acesta este preţul maxim al gazului-marfă pe care îl va plăti un consumator casnic în această iarnă. Pentru a afla factura finală, adunăm la acest preţ tarifele de transport şi distribuţie, plus TVA, şi rezultă 0,25 lei pe kWh.
Operatorii din piaţă spun că au fost nevoiți să modifice toate softurile şi sistemele de facturare pe care le au pentru a pune în practică aceste modificări ce au intrat în vigoare astăzi, 1 noiembrie.
Consumatorii casnici, însă, vor primi facturile gata compensate, adică pe acestea vor fi trecute exact sumele pe care le avem de achitat. Practic, în factură va fi trecut preţul din contractul nostru şi ce se scade, cu minus, adică ce suportă statul, precum şi diferenţa sau ce avem de plătit.