Paisprezece membri ai Legiunii Străine, de origine ucraineană, au fost reținuți la Paris, în timp ce încercau să plece în Polonia. Aceștia sunt suspectați că ar fi vrut să ajungă în Ucraina, pentru a participa la luptele împotriva trupelor rusești, potrivit Le Figaro. Mediaflux îți spune totul despre Legiunea Străină, unitatea de luptători de elită a căror pregătire e recunoscută în toată lumea.
Legiunea Străină a permis recent unora dintre membrii săi deplasarea în zonele de graniță cu țările de origine, pentru a-și căuta rudele, în caz de conflicte. Dar legionarii reținuți în cursul nopții nu au urmat protocolul creat pentru aceste situații de Legiunea Străină.
Dintre cei 9.000 de membri ai Legiunii, 700 sunt de origine ucraineană. Potrivit RTL, 25 dintre aceștia lipsesc nemotivat și ar putea fi declarați dezertori.
Legiunea străină (Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, înființată pe 9 martie 1831 printr-un decret dat de regele Ludovic-Filip al Franței. Această legiune specială a fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză.
Călită în dure bătălii de-a lungul istoriei sale de peste 180 de ani, Legiunea Străină franceză este astăzi unul dintre cele mai respectate corpuri militare din întreaga lume. Soldații ei au luptat pe câmpurile de luptă din America, Africa, Europa, dar și în cele două războaie mondiale.

Criteriile de selecție sunt foarte dure. Din 100 de candidați, în jur de 15 reușesc să intre în Legiunea Străină. Întregul proces de recrutare și selecție durează între 2 și 5 săptămâni, perioada exactă depinzând de fiecare candidat în parte.
Procesul începe din momentul în care îi predai pașaportul / actul de identitate unui membru al legiunii dintr-un centru de rectrutare și se termină în momentul în care ești oficial acceptat sau respins. În toată perioada în care un candidat e supus testării, acesta primește cazare gratuită, de mâncare și haine, toate asigurate de Legiune.
Candidații află dacă au fost admiși sau respinși în fiecare joi după amiază. Ca voluntar, ai dreptul să ceri să pleci acasă în orice dimineață pe întreaga perioadă a procesului de recrutare. Chiar dacă ești căsătorit, contractul cu Legiunea este semnat ca celibatar.

Condițiile pentru procesul de rectrutare al Legiunii Străine șin de vârstă, de aptitudini, de condiția fizică și psigologică. Sunt acceptați bărbați cu vârste cumprinse între 17.5 și 39.5 ani. Nu trebuie să fie urmăriți de Interpol și să nu aibă cazier și să aibă disponibilitatea de a fi fizic prezenți oriunde și oricând în lume pentru următorii 5 ani.
Se dau testul psihotehnic, test de inteligență, test de personalitate și probe sportive dure.
La data de 30 aprilie 1862, bravura și sacrificiul legionarilor le-au asigurat un loc în cărţile de aur ale istoriei militare, întărind pe veci renumele Legiunii Străine.
O companie a legionarilor condusă de căpitanul Danjou şi care număra 62 de soldaţi şi 3 ofiţeri fusese desemnată să escorteze un convoi către orașul Puebla asediat de trupele mexicane. Pe drum legionari au fost atacaţi de 1.200 infanterişti şi 800 de cavalerişti, conduşi de colonelul Francisco Paula Milan care își făcuseră studiile militare în Franța.
După ce au rezistat unui prim atac, căpitanul Danjou a ordonat replierea spre un cătun și spre grupul de ferme de la Camerone. Ajunşi din urma de escadroanele de cavalerie ale colonelului Milan, legionarii au format, în fata fermelor de la Camerone, un careu.
În aceasta formaţie de luptă au făcut față cu bravură la doua şarje ale cavaleriştilor mexicani, pe care i-au respins, cu pierderi grele, apoi s-au repliat în Hacienda Camerone, unde s-au adăpostit şi și-au fortificat poziţiile, spre a face față atacurilor ulterioare.
Rămăseră în viață doar căpitanul Danjou, cei doi sublocotenenţi şi 46 de soldaţi, majoritatea răniți.
Colonelul Milan le-a trimits asediaţilor un mesager, care rostește următoarele cuvinte: „Aţi luptat cu vitejie şi aţi stârnit admiraţia noastră. Acum însă predaţi-vă, iar vieţile voastre vor fi cruţate, iar voi veţi fi trataţi ca prizonieri de război!”. Răspunsul căpitanului Danjou a fost unul scurt şi sec „NU!”.
Au urmat atacuri devastatoare ale mexicanilor. Rând pe rând au căzut la datorie, până când doar doi legionari, ambii răniţi, au mai rămas în viaţă: Maine şi Constantin.
După ce au încetat asediul, colonelul mexican Cambas s-a adresat celor doi legionari, în limba franceză: „Acum, va predaţi?”
Legionarul Maine a răspuns: „Ne predăm dacă ne promiteţi că îi veţi îngriji pe camarazii noştri răniţi; dacă ne mai promiteţi că ne veţi lăsa echipamentul şi armele din dotare. În fine, ne vom preda dacă vă angajaţi să spuneţi pe viitor, oricui ar dori să vă asculte, că noi ne-am făcut până la capăt datoria.”
„Unor oameni ca voi nu li se poate refuza nimic!” – le-a răspuns colonelul Cambas.
Sosit lângă el, colonelul Milan l-a întrebat, surprins, privindu-i pe cei doi legionari: „Cum, numai ei au mai rămas?” Iar la răspunsul afirmativ al acestuia, a exclamat cu uluire şi nedisimulată admiraţie: „Dar aceştia nu sunt oameni, sunt diavoli!”

Printre legionarii celebri, de-a lungul vremii, au fost Alexandre Walewsky (fiul nelegitim al lui Napoleon cu contesa Walewska), prinţul Aage al Danemarcei, prinţul Louis Napoleon, politicianul de dreapta Jean Marie Le Pen, scriitorul Maxim Gorki, dar și românul Paul Atanasiu.
Atanasiu este unul dintre cei mai renumiţi sculptori europeni şi a devenit pictorul oficial al Armatei franceze.
Decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai importantă distincţie a Republicii Franceze, Paul Atanasiu a servit în Legiunea Franceză din 1991 până în 2006, şi este singurul român care a ajuns la gradul de colonel în această puternică trupă de comando.