Sunt numeroase tradiții și obiceiuri de Rusalii pe care trebuie să le știe fiecare creștin. Fără dar și poate, este una dintre cele mai mari și importante sărbători.
Pogorârea Duhului Sfânt este prăznuită la fix 50 de zile de la Învierea Domnului. Această sărbătoare mai este cunoscută și sub denumirea de Rusalii, Duminica Mare sau Cincizecimea. Așa cum este lesne de înțeles, nu pică în fiecare an pe aceeași dată. Mai exact, în acest an sărbătorim pe 23 și 24 Iunie. De Rusalii este chiar zi liberă oficială. Așadar, românii au liber luni, pe 24 Iunie.
Tradiții și obiceiuri de Rusalii
- De Rusalii, oamenii își împodobesc casele și bisericile cu ramuri verzi și flori. De asemenea, credincioșii duc la biserică ramuri de nuc sau ramuri de tei. Simbolizează limbile de foc ce s-au pogorât peste Sfinții Apostoli, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri se împodobesc casele și icoanele pentru a alunga spiritele rele.
- Nu aveți voie să faceți treburi gospodărești. Să aspirați, să dați cu mătura, să ștergeți praful, să coaseți, să spălați etc. Este bine să mergeți la biserică, iar când veniți acasă să luați masa cu cei dragi. Să mâncați din preparatele făcute cu multă dragoste.
- Un obicei foarte întâlnit în Oltenia reprezintă Dansul Călușarilor. Este considerat un joc tămăduitor care aduce sănătate și noroc.
- Nu se intră în vie, nu se umblă prin locuri pustii, pe lângă fântâni, păduri, fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.
- O altă tradiție care se întâlnește în Ardeal poartă denumirea de „Împănatul boului”. Pe ulițele satului se plimbă cu un bou care va fi împodobit cu tot felul de ornamente realizate din flori. Preotul are datoria de a a-l sfinți atunci când alaiul ajunge în fața bisericii. În alte zone se poate face asta chiar și cu cai.
- În Ardeal este o tradiție care poartă denumirea de „udatul nevestelor”. Femeile trebuie să fie stropite cu apă de către bărbați pentru a fi sănătoase și frumoase pe tot parcursul anului.
- Nu este bine să cerți cu nimeni de Rusalii.
- De Rusalii nu este bine să mergi pe câmp pentru că te pot prinde ielele și te pot pedepsi.
- În credința populară se crede faptul că Rusaliile ar fi niște ființe care umblă prin văzduh și care îi pedepsesc pe cei care nu le respectă ziua.
- În cazul în care sunt păstrate peste vară ramurile de nuc sau de tei, acestea apără ogorul și gospodăria de grindină și de furtuni. Se preconizează că aceste plante alungă spiritele rele.
- Nu frământați aluat chiar în zi de sărbătoare. Ar fi bine să pregătiți bucatele pentru sărbătoare cu o zi înainte.
- Nu este bine să dormi afară sau să te scalzi în ape curgătoare. Spiritele rele pot provoca boli sau alte lucruri rele.