NEWS

Trafic îngreunat pe podul Giurgiu – Ruse. Se circulă alternativ pe o singură bandă din cauza lucrărilor la carosabil

Trafic îngreunat pe podul Giurgiu  Ruse. Se circulă alternativ pe o singură bandă din cauza lucrărilor la carosabil
sursa foto: Arhiva

Trafic îngreunat pe podul Giurgiu – Ruse. Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Giurgiu  anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă.

Debut cu stângul în sezonul estival

La debutul sezonului estival, acest fapt înseamnă încetinirea fluxului rutier, o problemă majoră pentru transportatorii de marfă cât și pentru turițștii care se îndreaptă spre Bulgaria, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord și Albania. Timpii de așteptare se măresc considerabil.

”Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu vă informează cu privire la faptul că autorităţile bulgare efectuează lucrări de asfaltare pe Podul dintre Ruse şi Giurgiu, pe partea de pod pe care o au în administrare. Traficul se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijat”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Giurgiu, potrivit news.ro.

Trafic îngreunat pe podul Giurgiu – Ruse

Aceştia au precizat că nu au fost informaţi cu privire la durata lucrărilor.

Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile pentru asigurarea unui trafic fluent prin punctul de trecere, având în vedere că traficul prin PTF Giurgiu se va desfăşura cu dificultate.

Poliţiştii de frontieră recomandă şoferilor mijloacelor de transport să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria precum şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră –www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

În perioada minivacanţei de Paște, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au înregistrat valori de trafic fără precedent. Luni, la intrarea în țară s-au format cozi interminabile, durata de așteptare fiind si de 3-4 ore în condițiile în care nu se desfășurau lucrări pe pod și se circula în ambele sensuri.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele