Nicușor Dan, primarul general al Capitalei a anunțat că transportul public din București și Ilfov este oficial și pe hărțile Google.
Edilul a mai precizat în anunțul său lucrările pentru aceste hărți sunt încă în plină desfășurare însă că în curând se va afișa în timp real funcționarea mijloacelor de transport. Până acum, o călătorie cu transportul în comun putea fi planificată pe Google Maps, dar cu orarul stabilit al curselor, nu în timp real.
„De azi transportul public din București este oficial și pe hărțile Google. Oricine intră pe Google Maps și vrea să vadă cum ajunge dintr-un loc în altul folosind transportul public va primi informațiile dorite integrate în această aplicație. Pot fi găsite variantele de transport public pentru toată regiunea București – Ilfov. Incluzând aici transportul STB, STV, cel spre Chitila și Buftea. Dar și programul metroului și al trenurilor de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni”. A scris Nicușor Dan pe Facebook.
Transportul public din București este oficial și pe hărțile Google . Aceeași aplicație le va permite cetățenilor să vadă programul cu ora la care pleacă din stație. Dar și ora la care ajunge la destinație mijlocul de transport ales, în funcție de condițiile de trafic. La fel ca în marile capitale europene.
Vă recomandăm și: Rezultatele extragerii din 14 noiembrie 2021 la Loteria Vaccinării
„Datele pentru transportul public la suprafață sunt preluate automat de pe serverele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Iar acum, într-o primă etapă, se afișează planificarea curselor. Ulterior, vom afișa în timp real funcționarea mijloacelor de transport public. Pentru ca bucureștenii să-și poată planifica exact timpii de deplasare folosind harta direct de pe telefonul mobil”, a adăugat primarul.
Google Maps cu numele original Google Locala, a fost lansat pe 8 februarie 2005 de către Google. Este un serviciu online dezvoltat de către compania americană Google cu informații gratuite pentru utilizatorii non-comerciali.