Supărat că mai multe cereri ale sale nu sunt incluse în lege, Donald Trump amenință cu blocarea bugetului SUA, care ar putea duce la un blocaj cu doar două luni înainte de alegeri. Pe de altă parte, fostul președinte o avertizează și pe Taylor Swift după ce aceasta și-a anunțat susținerea pentru Kamala Harris.
Votul pentru bugetul federal de care depinde finanțarea guvernului federal a fost amânat. Fără o lege a bugetului care să treacă prin Congres va avea loc un ”shutdown”, adică, între altele, milioane de funcţionari intră în şomaj tehnic, anumite ajutoare alimentare sunt suspendate, iar traficul aerian este perturbat.
„Vom lucra la acest subiect tot weekendul”, a anunţat miercuri, odată cu această amânare, republicanul Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, conform Protv.
El se confruntă cu o opoziție pe tema bugetului și din partea colegilor de partid care nu vor ca datoriei publice să fie depăşită din nou şi vor o mai mare rigoare fiscală.
Mike Johnson nu a reuşit să obţină susţinerea unei majorităţi suficiente în tabăra sa pentru a ajuta opoziţia democrată cu această prelungire a bugetului cu încă şase luni.
Un text legislativ a fost anexat bugetului la presiunile lui Donald Trump. El cere ca alegătorii să prezinte o probă a cetăţeniei la înscrierea pe listele electorale în alegerile federale.
”Eu voi provoca un «shutdown» al Guvernului într-o clipă (…), dacă ei nu o înscriu în proiectul de lege”, a ameninţat fostul preşedinte, care are o influenţă imensă asupra grupului republicanilor din Camera Reprezentanţilor şi care continuă să susţină – fără vreo probă – că a fost furat printr-o ”fraudă” în alegerile din 2020.
Administraţia Biden se opune acestui text şi subliniază că persoanele care nu sunt cetăţeni americani nu au dreptul să voteze şi că nu există nicio dovadăcare să arate că migranţi fără acte votează în alegeri.
Fără o lege a bugetului care să treacă prin Congres va avea loc un ”shutdown”, adică, între altele, milioane de funcţionari intră în şomaj tehnic, anumite ajutoare alimentare sunt suspendate, iar traficul aerian este perturbat.
Bugetul din 2025 urmează să fie adoptat de Congres până la sfârşitul lui septembrie, sfârşitul exerciţiului fiscal, pentru ca toate serviciile federale să rămână finanţate.
Candidatul republican la alegerile prezidențiale americane din noiembrie, Donald Trump, a avertizat-o pe artista americană Taylor Swift că „probabil va plăti un preț” pentru că și-a anunțat public susținerea în alegeri pentru contracandidata sa democrată, actualul vicepreședinte Kamala Harris, potrivit The Independent.
„Nu am fost un fan al lui Taylor Swift. A fost doar o chestiune de timp. Nu avea cum să îl susțină pe Biden… Dar este o persoană foarte liberală. Ea pare să susţină întotdeauna un democrat şi probabil că va plăti preţul pentru asta pe piaţă”, a declarat Trump, la emisiunea Fox & Friends.