Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la IML. Miercuri după-amiază, mașina mortuară a ieșit de la medicina legală.
Acesta urmează să ajungă miercuri seară la București, nu înainte însă ca mașina mortuară să viziteze trei locuri din Brașov de care Silviu Prigoană era atașat, potrivit unui apropiat al fostului afacerist.
Expertiza medicală în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană a fost finalizată, iar decesul a fost provocat de un atac de cord, au declarat surse medicale.
Silviu Prigoană se afla marți în restaurantul unei pensiuni din localitatea Șimon, județul Brașov. La un moment dat, i s-a făcut rău, iar angajații localului au chemat Ambulanța.
Medicii au încercat să-l resusciteze, dar n-au mai putut să-l salveze. Acum legiștii încearcă să afle cauza decesului omului de afaceri. La rândul lor, polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
De-a lungul timpului, fără să știe că avea să moară la 60 de ani, Silviu Prigoană a mărturisit că vrea să fie incinerat, deoarece nu este de acord cu nimic din ceea ce presupune o înmormântare.
Familia fostului om de afaceri a decis să nu țină cont de dorința acestuia, iar Silviu Prigoană va fi înmormântat.
Pregătirile au început, iar cea care se va ocupa de toate cele necesare va fi chiar Gabrieța Lucuțar, supranumită „Regina Întunericului”.