Turcia, România şi Bulgaria vor lucra împreună împotriva ameninţărilor minelor plutitoare din Marea Neagră apărute din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina. Informația apărută deja de câteva zile în România a fost confirmată de Ministerul turc al Apărării, citat de Reuters.
Ministerul nu a oferit detalii despre modul în care va aborda problema minelor plutitoare din Marea Neagră. Acesta a precizat pe platforma socială X că cele trei ţări au discutat această problemă la reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles.
Săptămâna trecută, guvernul britanic a declarat că Rusia ar putea folosi minele marine pentru a viza transportul maritim civil în Marea Neagră, inclusiv prin amplasarea lor pe calea de acces către porturile ucrainene. Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de amplasarea de mine în largul coastelor ucrainene. Turcia, România şi Bulgaria, plus Georgia, Polonia şi Ucraina au discutat anterior despre eliminarea minelor plutitoare în aprilie 2022.
De asemenea, Turcia colaborează cu Naţiunile Unite, Ucraina şi Rusia pentru a revigora iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, acord la care Moscova a renunţat după un an.

România, Bulgaria și Turcia au discutat recent despre crearea unei forțe comune pentru a îndepărta eventualele mine care plutesc în apele lor teritoriale ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a confirmat marți, pentru G4Media.ro, Boris Ruge, secretarul general adjunct al NATO pentru afaceri politice și politică de securitate.
Informația a fost publicată inițial de Bloomberg, citând trei surse familiare cu discuțiile.
„Ca să fiu sincer, știu că aceste discuții au loc între cele trei guverne. Cred că este o inițiativă foarte binevenită, dar nu vă pot da detalii. Este o inițiativă între aceste trei guverne, din câte am înțeles. Dacă am putea să reducem numărul de mine și să facem Marea Neagră un pic mai sigură și să asigurăm libertatea de navigație, cred că este un lucru pe care toată lumea din cadrul NATO l-ar susține. După cum știm, există anumite limitări în Marea Neagră din cauza Convenției de la Montreux.
Aceasta impune anumite limite cu privire la ceea ce poate face NATO și la prezența navelor în Marea Neagră. Dar orice se poate face pentru a-i ajuta pe cei trei aliați ai noștri aici în Marea Neagră cred că ar fi binevenit”, a declarat Ruge pentru G4Media.ro.
Conform informațiilor transmise de britanici, Rusia vrea să facă acest lucru prin amplasarea de mine marine în apropierea porturilor din Marea Neagră ale Ucrainei, scrie The Guardian.
Pe baza a ceea ce a declarat a fi informații declasificate, Marea Britanie a afirmat că Rusia nu dorește să atace direct cu rachete navele comerciale care folosesc coridorul umanitar recent creat de Ucraina, ci încearcă să le distrugă pe ascuns. Rusia ar căuta apoi să dea vina pe Ucraina pentru pierderea oricărui transport maritim, în încercarea de a se sustrage de la responsabilitate, a continuat Ministerul britanic de Externe, iar Marea Britanie a declarat că face public acest lucru pentru a descuraja Moscova să pună în aplicare planul.
James Cleverly, ministrul britanic de externe, a acuzat Rusia de „vizarea pernicioasă” a transportului maritim civil: „Lumea privește – și noi vedem direct prin încercările cinice ale Rusiei de a da vina pe Ucraina pentru atacurile lor”.
Navele comerciale care transportă cereale ucrainene pentru export sunt amenințate din iulie, când Rusia s-a retras dintr-o inițiativă de un an menită să protejeze exporturile de alimente în ciuda războiului dintre cele două țări.
Experții spun că Rusia are capacitatea de a amplasa mine maritime în apropierea porturilor din Marea Neagră, precum Odesa și Ciornomorsk, folosind cele trei submarine din clasa Kilo, fiecare dintre ele fiind capabil să transporte 24 de mine. Teama de minare ar putea fi suficientă pentru a descuraja navele să transporte cereale ucrainene către piețele cheie din Orientul Mijlociu, Africa de Est și dincolo de acestea.