Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că Ucraina poate folosi rachetele occidentale pentru a lovi ținte militare de pe teritoriul Rusiei. Decizia a provocat reacții dure la Moscova, unde Kremlinul avertizează că acest pas pune în pericol orice șansă de pace.
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite nu mai impun limite privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei. Aceasta înseamnă că Ucraina poate folosi rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a ataca obiective militare din interiorul Rusiei, nu doar din teritoriile ucrainene ocupate.
„Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei – nici de către Marea Britanie, nici de către Franța, nici de către noi. Nu există restricții nici din partea Statelor Unite”, a declarat Merz într-un forum organizat de postul WDR, potrivit The Kyiv Independent.
„Aceasta înseamnă că Ucraina se poate apăra acum, de exemplu, prin atacarea pozițiilor militare din Rusia. Până de curând, nu putea face acest lucru și, în afară de foarte puține excepții, nu făcuse nici acest lucru.”, a explicat Merz.
Până la finalul anului 2024, armele occidentale – precum rachetele ATACMS (SUA), Storm Shadow (Marea Britanie) și SCALP (Franța) – puteau fi folosite doar împotriva forțelor ruse aflate pe teritoriul ucrainean. Schimbarea vine după ce administrația Biden și ceilalți aliați ai Kievului au decis să relaxeze aceste reguli.
Imediat după declarația cancelarului german, reacția Moscovei nu a întârziat. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a transmis că această decizie subminează orice efort de pace.
„Dacă se iau astfel de decizii, ele vor fi absolut împotriva aspirațiilor noastre de a ajunge la o soluționare politică și a eforturilor depuse în acest sens. Aceasta este o decizie periculoasă”, a spus Peskov, citat de agenția TASS.
Cancelarul Merz a făcut și o comparație între modul în care sunt folosite armele de cele două tabere. Potrivit acestuia, Ucraina își folosește arsenalul pentru a lovi infrastructura militară rusă, în timp ce Rusia continuă să bombardeze orașe, grădinițe, spitale și aziluri de bătrâni din Ucraina.
Merz nu a confirmat dacă intenționează să trimită rachetele germane Taurus, capabile să lovească la 500 de kilometri, dar înainte de a deveni cancelar a sugerat că va anula veto-ul impus de fostul lider Olaf Scholz. În noul context, decizia ar putea fi doar o chestiune de timp.