Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat vineri cu liderii francez, german şi britanic despre planul american pentru a pune capăt războiului, care prevede concesii importante făcute Rusiei, au transmis pentru AFP oficiali ucraineni şi britanici. Între timp, Kremlinul l-a îndemnat vineri pe Volodimir Zelenski, să negocieze „acum”, mai degrabă decât să rişte pierderea de noi teritorii în timp ce aliații europeni resping părți esențiale ale planului pus la cale de Donald Trump.
Ucraina şi aliaţii europeni resping părţi esenţiale ale planului SUA-Rusia arată părțile implicate după discuția de vineri avută de Zelenski cu liderii europeni. Kievul spune că „lucrează” la planul american, dar insistă asupra unei păci „reale şi demne”. Un consilier de rang înalt al lui Zelenski neagă acceptarea termenilor planului de pace al lui Trump.
Cei mai importanţi aliaţi europeni ai Kievului s-au coordonat vineri cu preşedintele Volodimir Zelenski pentru a respinge elementele-cheie ale planului american de încheiere a războiului din Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.
După prezentarea planului american care prevede numeroase concesii din partea Ucrainei, Friedrich Merz, Emmanuel Macron şi Keir Starmer au salutat „eforturile americane”, dar l-au asigurat pe Volodimir Zelenski de „sprijinul lor total şi neclintit pe calea către o pace durabilă şi justă”.
Cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi Keir Starmer din Marea Britanie au convenit vineri, într-o convorbire telefonică cu Zelenski, că forţele armate ale Ucrainei trebuie să rămână capabile să-şi apere suveranitatea şi că linia de contact actuală ar trebui să fie punctul de plecare pentru orice negocieri de pace, potrivit unei declaraţii a guvernului german.
Liderii europeni au declarat că doresc o „pace durabilă şi justă” şi să protejeze „interesele vitale ale Europei şi Ucrainei”, potrivit Berlinului.
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius, a reamintit, de asemenea, poziţia de lungă durată a europenilor, potrivit căreia orice acord teritorial cu Rusia ar trebui negociat cu Kievul.
Guvernul german consideră că linia de front din Ucraina ar trebui să fie „punctul de plecare” pentru un acord şi că Kievul ar trebui să rămână „capabil să se apere singure”, în timp ce planul american prevede concesii teritoriale către Moscova şi limitarea efectivelor armatei ucrainene.
La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a spus, într-o postare pe X, că le este recunoscător liderilor europeni pentru „sprijinul ferm” acordat Ucrainei.
„Am discutat planul de pace pentru Ucraina şi pentru întreaga Europă”, a subliniat el. „Apreciem eforturile Statelor Unite, ale preşedintelui Trump şi ale echipei sale, menite să pună capăt acestui război. Lucrăm la documentul pregătit de partea americană. Acesta trebuie să fie un plan care să asigure o pace reală şi demnă”, a subliniat liderul ucrainean.
„Ne coordonăm îndeaproape eforturile pentru a ne asigura că poziţiile de principiu sunt luate în considerare. Am coordonat paşii următori şi am convenit ca echipele noastre să colaboreze la nivelurile corespunzătoare”, a afirmat preşedintele Zelenski fără a da alte detalii.
Rustem Umerov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a negat vineri că ar fi acceptat planul de pace al administraţiei Trump, după ce oficiali americani au declarat că ar fi fost de acord cu majoritatea termenilor acestuia, relatează Reuters.
Washingtonul a prezentat Kievului un plan în 28 de puncte care ar da curs multor dintre principalele cereri ale Rusiei, solicitând Kievului să renunţe la teritorii suplimentare, să reducă dimensiunea armatei sale şi să abandoneze pentru totdeauna speranţa de a adera la NATO.
Oficialii americani au declarat că planul a fost elaborat după consultări cu Rustem Umerov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, care a ocupat funcţia de ministru al apărării până în iulie şi este un aliat apropiat al preşedintelui Volodomir Zelenski.
„Acest plan a fost elaborat imediat după discuţiile cu unul dintre membrii cu rangul cel mai înalt din administraţia preşedintelui Zelenski, Rustem Umerov, care a fost de acord cu marea parte a planului, după ce a făcut câteva modificări, şi l-a prezentat preşedintelui Zelenski”, a declarat joi un oficial american de rang înalt.
Kremlinul l-a îndemnat vineri pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, să negocieze „acum”, mai degrabă decât să rişte pierderea de noi teritorii, la o zi după publicarea unei propuneri americane surprinzătoare de ieşire din conflictul cu Rusia, relatează AFP.
„Este mai bine să negociem şi să o facem acum decât mai târziu. Spaţiul de manevră pentru luarea deciziilor (de către preşedintele Zelenski – n.r.) se reduce pe măsură ce pierde teritorii” în faţa ofensivei forţelor ruse, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei de presă zilnice.
El a asigurat însă că Moscova nu a primit „oficial” detaliile propunerii Washingtonului.
„Suntem complet deschişi şi ne menţinem deschiderea faţă de negocierile de pace”, a declarat Peskov, precizând că Moscova este deschisă continuării negocierilor pe baza discuţiilor care au avut loc la summitul de la Anchorage.
Pe de altă parte, Kremlinul a spus că nu intenţionează să poarte negocieri în „modul megafon”, deoarece este interesat ca acestea să se încheie cu succes, scrie agenţia rusă TASS citându-l pe Peskov.
„Suntem deschişi la negocieri de pace pentru ca acestea să aibă succes, nu pentru procesul în sine. Şi noi dorim cu adevărat ca aceste negocieri de pace să aibă succes. Pentru ca acest lucru să se întâmple, nu suntem dispuşi să discutăm acest lucru în modul megafon”, a spus reprezentantul Kremlinului răspunzând unui jurnalist care l-a întrebat cât de acceptabil este pentru Rusia planul elaborat de SUA în 28 de puncte pentru soluţionarea războiului din Ucraina.
O convorbire telefonică cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, şi prim-ministrul britanic, Keir Starmer, este prevăzută la în jurul prânzului, a precizat pentru AFP un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene, sub acoperirea anonimatului.
„Consider (planul american pentru Ucraina în 28 de puncte) ca o listă de subiecte care trebuie discutate rapid între Ucraina şi Rusia”, a afirmat ministrul german de externe, Johann Wadephul, vineri, la Bruxelles, înainte de începerea unui forum între Uniunea Europeană şi ţările din Asia şi Oceania. „Nu este un plan adevărat, ci doar o listă de subiecte”, a insistat el, reamintind că poziţia europeană faţă de acest plan american este „sprijinul” acordat Ucrainei.
„Vrem să ne asigurăm că Ucraina poate discuta aceste puncte dintr-o poziţie de negociere puternică, iar Ucraina va decide compromisurile pe care este dispusă să le facă”, a adăugat el.
„Niciun plan nu a fost comunicat oficial Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, întrebat vineri despre planul american pentru Ucraina în cadrul unei conferinţe de presă la Johannesburg. „În acest moment, nu are sens să comentăm”, a adăugat el.
„A fost făcut public un plan în 28 de puncte. Vom discuta situaţia, atât cu liderii europeni, cât şi cu liderii de aici (din metropola sud-africană), în marja G20 (care se desfăşoară în acest weekend). De asemenea, îl voi contacta pe preşedintele Zelenski pentru a discuta acest subiect”, a precizat, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.