Uniunea Europeană a transmis că urmează să participe joi, în SUA, la Washington, la reuniunea inaugurală a ”Consiliului Păcii” al lui Trump, fără să devină însă membră.
Vicepreşedinta croată a Comisiei Europene Dubravka Suica, totodată comisarul european însărcinat cu Democraţia şi Demografia, va participa săptămâna aceasta la reuniunea inaugurală a ”Consiliului Păcii” al lui Donald Trump, fără ca Uniunea Europeană să adere la această instanţă, anunţă luni europenii.
Dubravka Suica urmează să participe la această reuniune prevăzută joi la Washington, pentru a prezenta poziţia europeană privind situaţia din Fâşia Gaza.
”Ea va participa la reuniunea Consiliului Păcii, la partea specifică consacrată (Fâşiei) Gaza. Ţin să subliniez că Comisia Europeană nu devine membră a Consiliului Păcii”, a declarat un purtător de cuvânt al Uniunii Europene (UE), Guillaume Mercier.
Acest organ – condus de către Donald Trump – a fost imaginat cu scopul să pună capăt Războiului din Fâşia Gaza, însă Charta sa îi atribuie un obiectiv mult mai larg, şi anume de a rezolvare a conflictelor armate în lume. Membrii permanenţi ai ”Consiliului Păcii” urmeză să plătească un miliard de dolari pentru a adera.
Acest lucru a antrenat critici potrivit cărora acest Consiliu ar putea deveni o versiune ”plătită” a Consiliului de Securitate al ONU.
Bruxellesul a subliniat luni, în această conferinţă de presă, că are în continuare ”un anumit număr de întrebări cu privire la acest organ, legate de «câmpul de aplicare», «guvernanţa» şi compatibilitatea cu Charta ONU”.
România, prin președintele Nicușor Dan, va participa în calitate de observator la prima reuniune a Consiliului Păcii al preşedintelui american Donald Trump, care va avea loc la Washington în 19 februarie, a anunțat duminică șeful statului.
O decizie similară a mai fost anunțată ieri de Italia. Aceasta va participa probabil la „Consiliul pentru Pace” în calitate de observator, a declarat sâmbătă șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, citată de Bloomberg.
„Consider că prezenţa Italiei şi a Europei este necesară, aşa că cred că vom răspunde pozitiv la această invitaţie”, a spus ea.
„Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Președintele român a precizat că „decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii”.
„România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ”, a mai spus Nicușor Dan.
Dintre statele UE, doar Ungaria şi Bulgaria au semnat „Carta” fondatoare a Consiliului Păcii și au acceptat să-i plătească lui Donald Trump un miliard de dolari.