Sore anunța în urmă cu mai bine de o lună că nu mai formează un cuplu cu tatăl fiicei ei, avocatul Mircea Julean. Despărțirea, povestea ea atunci, s-a întâmplat cu mai mult timp în urmă, însă până în acel moment, nici unul și nici celălalt, nu a simțit nevoia să facă public acest aspect din viața lor.
„De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz.”, a scris artista pe conturile ei de socializare și cu acest mesaj a decis să încheie subiectul și să-și vadă în continuare, împreună, de creșterea și educația fiicei lor de 6 ani.
Se pare că lucrurile s-au echilibrat foarte mult în viața artistei și că rost de regrete și suferință nu prea este, din contră, artista îi dă cu putere înainte, mai ales că este pe punctul să termine amenajările casei mult visate. Fix într-o serie de drumuri de acest gen au prins-o paparazzi mediaflux.ro pe Sore care, zilele trecute, se îndrepta grăbită către biroul unei firme de decorațiuni interioare pe care se pare că a angajat-o să se ocupe de amenajare. Din fotografii este evident că Sore are super vibe, că este gata oricând să cucerească lumea.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Matteo, extrem de colorat și teribil de dezorientat. Nu-i iese nici cu parcarea și nici cu intrarea… în clinica medicală | VIDEO
În altă ordine de idei, însă, paparazzi mediaflux.ro au aflat și cum o cheamă pe noua iubită a lui Mircea Julean și stăm acum să ne gândim dacă că tocmai ea să fi fost motivul pentru care cei doi au decis să anunțe despărțirea. Domnul avocat, probabil, și-i fi dorit, cum este firesc, să nu cumva să-i fi ieșit vorbe la proces cum că o „traduce” pe fosta lui doamnă.
Revenind, însă, la actuala, povestim că noua iubită este o domniță șatenă, de aproximativ 30 și puțin de ani, pe care o cheamă Carmen. O femeie frumoasă, cu un tatuaj finuț la încheietura mâinii, o femeie care parcă seamănă puțin cu Sore la trăsături.

Și dacă tot am discutat despre doamne, de ce să nu-l băgăm și pe domn în seamă pentru că și el a fost reperat zilele trecute de paparazzi mediaflux.ro prin oraș. Ceva mai pragmatic, domnul Julean, cumva mai abătut, s-a dat jos din mașină și s-a dus glonț la bancomat de unde a scos o sumă de bani, după care s-a întors la mașină, și a pornit mai departe, mai trist decât prevede legea.