Premierul Ilie Bolojan a transmis președintelui României, Nicușor Dan, propunerea de revocare din funcția de ministru al Educației și Cercetării a domnului Daniel-Ovidiu David, ca urmare a demisiei, și preluarea interimatului de către prim-ministrul Român, informează Guvernul, într-un comunicat.
Fotoliul de ministru al Educației și Cercetării a rămas vacant după demisia lui Daniel David, care a intervenit înainte de sărbătorile de Crăciun.
Daniel David era nemulțumit de buget și de faptul că ar fi trebuit să mai renunțe la fonduri pentru universități.
Daniel David a fost ministrul Educației și Cercetării din România din 23 decembrie 2024, în două guverne.
Provine din mediul universitar și este profesor de psihologie. A fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, Marius Nistor, liderul Federației Sindicale „Spiru Haret” a declarat că ar fi o singură soluție: împărțirea Ministerului Educației în două.
„Să avem două ministere. Unul care care să se ocupe de învățământul preuniversitar, și unul de învățământul universitar și cercetare, adică de învățământul superior.
Oricum funcționăm pe două legi diferite și atunci ar fi bine să avem și persoane cu responsabilități diferite. Asta ar putea fi o soluție: să ai un ministru propriu-zis și un ministru delegat care se ocupe strict de învățământul preuniversitar, care să empatizeze cu sutele de mii de lucrători din domeniu”.