NEWS

Ultima oră: S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Cum se află notele

Ultima oră S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Cum se află notele
S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională

Cu o zi mai devreme, au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2026. Notele absolvenților de clasa a VIII-a pot fi deja consultate în format anonimizat, atât pe platforma oficială a Ministerului Educației, cât și la avizierele centrelor de examen.

Devansarea termenului a venit la solicitarea expresă a ministrului Educației, imediat ce procesul de centralizare a datelor a fost finalizat.

S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională

Cu aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale (EN VIII) pentru absolvenții clasei a VIII-a, rezultatele inițiale înregistrate în sesiunea din acest an a acestui examen au fost publicate astăzi, 30 iunie, ora 17:00, pe site-ul dedicat evaluare.edu.ro.

Examenul a fost susținut integral de 143.251 de absolvenți de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenți înscriși), rezultând o rată de participare de 96,6%.

Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 113.192 de elevi (79%). 7 elevi au încheiat examenul cu media 10 (zece).

Câți elevi au luat nota 10

– Limba și literatura română: 117.538 de elevi (81,8%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 398 de elevi au primit nota 10 (zece).

Număr de lucrări evaluate: 143.713

– Matematică, 106.505 elevi (74,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. 102 elevi au fost notați cu 10 (zece).

Număr de lucrări evaluate: 143.382

Au fost eliminați pentru fraudă/tentative de fraudă 8 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).

Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).

Se pot depune contestații

Lucrările scrise pot fi vizualizate și eventuale contestații pot fi depuse conform calendarului aprobat: Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în data de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat.

La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor.

În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații.

În situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele