WORLD

Ultimatumul Washingtonului! SUA așteaptă propuneri concrete pentru a opri războiului din Ucraina, ori pun punct mediere

Ultimatumul Washingtonului SUA așteaptă propuneri concrete pentru a opri războiului din Ucraina ori pun punct mediere
sursa foto: nps.gov

Ultimatumul Washingtonului! Secretarul de stat american Marco Rubio a atras atenția că, dacă Rusia și Ucraina nu prezintă ”propuneri concrete” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Statele Unite se vor retrage din mediere.

Ultimatumul Washingtonului!

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, l-a citat pe Rubio spunând că s-a ajuns la momentul în care ”cele două părți trebuie să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitatea de a pune capăt acestui conflict”.

”Modul în care vom proceda de aici este o decizie ce aparţine acum preşedintelui. Dacă nu există progrese, ne vom retrage ca mediatori din acest proces”, a adăugat Bruce, referindu-se la preşedintele Donald Trump, care a încercat să obţină un acord pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, potrivit Reuters.

Bruce a declarat reporterilor în cadrul unui briefing de presă că SUA caută o „încetare a focului completă, durabilă şi un sfârşit al conflictului”, nu un „moment de trei zile pentru a putea sărbători altceva”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni o încetare a focului de trei zile în războiul cu Ucraina, în perioada 8-10 mai, pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi în cel de-al Doilea Război Mondial. Ucraina s-a întrebat de ce Moscova nu este de acord cu apelul său pentru o încetare a focului care să dureze cel puţin 30 de zile şi care să înceapă imediat.

Trump se lăudase în campanie că poate face pace în 24 de ore

Atât Kievul, cât şi Moscova au încercat să îi arate lui Trump că fac progrese în direcţia obiectivului său de a ajunge rapid la un acord de pace, după ce SUA au ameninţat că renunţă la eforturile sale de pace. Administraţia Trump a devenit nerăbdătoare în ceea ce priveşte eforturile de pace, după ce preşedintele se lăudase în campanie că poate face pace în 24 de ore.

De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a schimbat politica SUA în ceea ce priveşte războiul, presând Ucraina să accepte o încetare a focului şi reducând în acelaşi timp presiunea asupra Rusiei.

Oficialii ucraineni şi europeni au respins săptămâna trecută unele propuneri ale SUA cu privire la modul de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, făcând contrapropuneri referitoare la teritoriu şi la sancţiuni.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele