Umilință pentru Halep. Cazul de dopaj în care e implicată sportiva româncă se lungește de peste 11 luni și nu există nici măcar un cuvânt despre dosarul româncei pe site-ul Sport Resolutions, deși audierile au avut loc la Londra, pe 28 și 29 iunie. Adică, acum 48 de zile!
E șocant că, în aproape două luni de când studiază probele furnizate de părțile implicate, cei de la Sport Resolutions n-au fost în stare să vină cu o decizie.
În schimb, tribunalul a publicat pe site un anunț de angajare pentru un „Case manager“ căruia îi oferă un salariu anual de 31.000 de lire sterline. Candidatul trebuie să se ocupe exact de dosare precum cel care o implică pe Simona Halep.
Cazul sportivei românce a arătat defectele unui sistem care funcționează cu motoarele „gripate“, cu viteza melcului! Indiferent de complexitatea dosarului, e absurd ca, la un an după ce Halep a picat un test antidoping, în august 2022, să nu existe măcar o primă decizie.
Și revoltător e că, în alte cazuri de dopaj care au implicat vedete precum Maria Șarapova, totul a mers pe repede înainte.
În cazul lui Halep însă așteptarea se prelungește și nu există nici măcar un cuvânt despre dosarul româncei pe site-ul Sport Resolutions. În aproape două luni de când studiază probele furnizate de părțile implicate, cei de la Sport Resolutions n-au fost în stare să vină cu o decizie.
Dacă n-au fost în stare să furnizeze o fereastră de așteptare pentru o decizie în cazul Halep, în schimb, cei de la Sport Resolutions sunt foarte grăbiți când vorbim despre angajări. Pentru că au publicat anunțul postului vacant pe 11 august și au fixat un dead-line pentru trimiterea CV-urilor până pe 25 august.