WORLD

Un asteroid cât un avion trece duminică pe lângă Pământ. NASA a anunțat ce se va întâmpla

Un asteroid cât un avion trece duminică pe lângă Pământ. NASA a anunțat ce se va întâmpla
sursa: NASA

Un asteroid numit 2023 JK va trece duminică pe lângă Pământ, la o distanţă de aproximativ 1,6 milioane de kilometri, transmite sâmbătă DPA/TCA. 

Potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, 2023 JK are aproximativ dimensiunea unui avion comercial.

Un asteroid cât un avion trece duminică pe lângă Pământ. NASA a anunțat ce se va întâmpla

Tot duminică, un alt asteroid, numit JD4, de aproximativ aceeaşi dimensiune, va trece pe lângă Pământ, la o distanţă aproape dublă faţă de JK.

Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA (Jet Lab) se aşteaptă la un weekend aglomerat în spaţiu, începând cu un asteroid de dimensiunea unui autobuz care va trece sâmbătă la o distanţă de 4,5 milioane de kilometri de planeta noastră. În aceeaşi zi, un alt corp ceresc, de dimensiunea unui avion, numit 2023 JL2, este aşteptat să treacă de asemenea prin apropierea Pământului, în timp ce HG11, care măsoară şapte metri, se va apropia la cel mult 4,5 milioane de kilometri de Terra, scrie Agerpres.

Distanţa la care va trece JK 2023 pe lângă Pământ poate fi considerată mică în comparaţie cu celelalte roci care se deplasează prin spaţiu însă, având în vedere, spre exemplu, că între planeta noastră şi Lună sunt 384.000 de kilometri, aceasta nu reprezintă motive de îngrijorare.

În rarele ocazii când asteroizii „vizitează” Pământul de obicei nu se întâmplă multe. „Aproximativ o dată pe an, un asteroid de mărimea unui automobil loveşte atmosfera Pământului, creează o minge de foc impresionantă şi arde înainte de a ajunge la suprafaţă”, conform NASA.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele