Un autobuz plin cu copii a luat foc în mers, la Moldova Nouă în județul Caraș-Severin. Autocarul cu 30 de copii care mergeau, marţi dimineaţă, spre școală, a luat foc în trafic şi a ars ca o torţă. Şoferul este cel care a observat că vehiculul a luat foc în partea din spate şi a evacuat rapid copiii, în aşa fel încât nimeni nu a fost rănit.
Potrivit primelor informații, incendiul ar fi pornit în urma unei defecțiuni tehnice, în partea din spate a autovehiculului.
Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins cu repeziciune și a cuprins tot autocarul.
„În această dimineață, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta elevi, în localitatea Moldova Nouă. Până la sosirea pompierilor, din interiorul autocarului s-au autoevacuat, în siguranță, aproximativ 30 de elevi”, a anunțat ISU.
Click to display the embedded YouTube video
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcari.
Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la compartimentul motor al autovehicului, a precizat ISU.