Un băiat de 15 ani a trimis amenințările cu bombă la spitalele și instituțiile publice din România. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, marți, că a fost prinsă persoana care a trimis email-urile de amenințare cu bombă în ultimele săptămâni.
DIICOT a anunțat că cel care a trimis amenințările cu bombă, prin email, către mai multe spitale și instituții din România, este un minor de 15 ani.
Urmare activităţilor investigative derulate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive.
Făptuitorul este minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.