Un bărbat din comuna Turburea, județul Gorj, a încercat să se sinucidă când i-a venit factura la curentul electric. I s-a părut o sumă colosală.
Familia bărbatului trăiește doar din ajutorul social și din alocațiile copiilor. Acesta a avut parte de un adevărat șoc în momentul în care a venit factura la curentul electric și a vrut să se sinucidă cu un cuțit.
Cea care l-a oprit a fost chiar soția lui. A încercat să-l țină de mână, însă cu toate astea, el a reușit să se înțepe în abdomen. Din fericire, rana a fost una superficială și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Primarul e cel care i-a ajutat.
„Aseară, în jurul orei 10, m-a sunat copilul lui la telefon, să vin repede că tatăl lui a vrut să se omoare, că sunt facturile prea mari. I-am spus să stea liniştiţi. Aveam un centru de permanenţă în localitate. Am mers acolo şi am luat cu mine un cadru medical şi am mers la locuinţa bărbatului. Era în pat culcat. Era înţepat în abdomen în partea dreaptă. (…)”, a povestit primarul localităţii Turburea, Ion Bîrcă, potrivit Adevărul.
Edilul a mai precizat că nu au posibilități, banii fiindu-le insuficienți de la o lună la alta. Copiii acestora au nevoie de o mulțime de lucruri, mai ales că sunt la școală.
„Primeşte fiecare 120 lei, ajutorul social, la care se adaugă alocaţiile copiilor. Banii sunt total insuficienţi pentru a face faţă nevoilor. Are doi copii, unul are doi ani, iar celălalt este în clasa a V-a. Au nevoie de îmbrăcăminte, de rechizite, de mâncare şi de plata utilităţilor. ”, a mai precizat primarul.
Alt caz la fel de tremurător a avut loc în Brăila. Un bărbat a făcut infarct în momentul în care a văzut factura la gaze pentru luna trecută. A fost necesară intervenția medicilor, după ce i s-a făcut rău când a văzut cât are de plată.
„Soția mea a chemat Salvarea, că mi s-a făcut rău când am văzut. Noi murim de foame în casă și ăștia își bat joc de noi! Medicii mi-au zis că am făcut infarct de supărare. Noroc că m-au dus la spital și mi-au dat ceva care a dizolvat, nu știu eu exact, dar mi-au zis să mă feresc de supărări. Cum să mă feresc de nenorocirea care se abate peste noi în fiecare zi?!”, a povestit bărbatul.