NEWS

Omicron stârnește îngrijorare. Octavian Jurma: ,,Refuzăm vaccinarea, refuzăm testarea și în general orice măsură de prevenție. Dar obligăm copiii să meargă la școală la infectare sigură”

Omicron stârnește îngrijorare. Octavian Jurma Refuzăm vaccinarea refuzăm testarea și în general orice măsură de prevenție. Dar obligăm copiii să meargă la școală la infectare sigură

Noua tulpină a coronavirusului, Omicron, se pare că stârnește îngrijorare. Octavian Jurma a precizat că numărul copiilor internați la ATI este în plină ascensiune.

Se pare că numărul copiilor infectați cu SARS-CoV-2 și internați la ATI a crescut comparativ cu săptămâna precedentă. Acesta se declară nemulțumit în ceea ce privește decizia autorităților de a ține școlile deschise cu prezența fizică la cursuri.

El a mai susținut că și unele companii preferă să-și țină angajații acasă, însă copiii sunt trimiși la școală în plin val 5.

„Refuzăm vaccinarea, refuzăm testarea, refuzăm certificatul verde și în general orice măsură de prevenție. Nu obligăm nici un adult să facă ceva împotriva voinței sale, dar obligăm copiii să meargă la școală la infectare sigură! Mare vitejie are Statul românesc. Găină în fața câtorva sute de adulți care rup gardul Parlamentului, dar zmeu în fața copiilor a căror sănătate depinde exclusiv de responsabilitatea adulților din jurul lor. Noaptea minții!”, susține Octavian Jurma

Octavian Jurma a citat informații anunțate de dr. Elaine Cox, medicul șef al spitalului de copii „Riley” din statul american Indiana. Se pare că sunt de 4 ori mai multe internări decât în oricare alt val prin care am trecut toți. Medicul le-a sugerat tuturor femeilor însărcinate să se vaccineze atât pentru binele lor, cât și pentru al copilului.

„Chiar credeți că în România va fi mai bine când mereu a fost mai rău? Nu vreți să aveți nevoie de spital în perioada asta. Dragi graviduțe, vaccinați-vă! Dragi mămici, vaccinaţi-vă copiii! Mergeți la medicul vostru și stați de vorbă despre vaccinare dacă aveți semne de întrebare, nu așteptați să vă răspundă virusul că nu o să vă ceară permisiunea să vă inoculeze copilul”, conchide medicul.

Cât pot dura simptomele variantei Omicron

Simptomele cauzate de varianta Omicron pot să difere de la o persoană la alta, mai ales în funcție de gravitatea bolii, vârstă și dacă o persoană este sau nu vaccinată.

Vaccinarea anti-COVID și cu doza booster este cea mai bună metodă de a reduce riscul de îmbolnăvire severă și de lungă durată și în cazul Omicron.

Persoanele vaccinate sunt protejate împotriva unei forme grave ale bolii. De asemenea, persoanele nevaccinate riscă să facă o formă severă de COVID-19.

Pacienții cu o formă ușoară își pot reveni în maximum 10-14 zile, pe când cei cu forme mai severe mai pot resimți stări de rău chiar și după o lună.

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele