NEWS

Un bărbat a murit după ce a sărit de la etajul 7 al Institutului Fundeni. Este al doilea incident de acest fel, în aceeași zi

Un bărbat a murit după ce a sărit de la etajul 7 al Institutului Fundeni. Este al doilea incident de acest fel în aceeași zi
Un bărbat a murit după ce a sărit de la etajul 7 al Institutului Fundeni. Este al doilea incident de acest fel, în aceeași zi

Un bărbat a murit după ce, vineri, 5 noiembrie, a sărit de la etajul 7 al Institutului Fundeni, din Capitală.

Incidentul a avut loc la ora prânzului și, din păcate, în urma impactului, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a murit.

Tot vineri, o femeia a sărit de la etaj la Spitalul Floreasca

Acesta este, din nefericire, al doilea incident de acest fel, ambele având loc vineri, în spitale din București.

Înainte de incidentul de la Fundeni, tot  vineri, dar dimineață, la circa 10 minute după ce i-a fost adus micul dejun, o femeie, în vârstă de 61 de ani, bolnavă de COVID, a deschis fereastra rezervei în care se afla și a sărit în gol de  la etajul 6 al Spitalului Floreasca.

Aceasta a supraviețuit, dar se află în stare foarte gravă, în urma impactului ea intrând în comă. După impact, femeia a fost luată cu targa și resuscitată. Cadrele medicale depun mari eforturi în încercarea de a o salva.

Poliția a deschis anchete în ambele cazuri, pentru a cerceta împrejurările în care au avut loc incidentele.

Cel mai recent incident de acest fel, de la Fundeni, a avut loc la sfârșitul lunii septembrie

Cel mai recent incident de acest fel, de la  Institutul Fundeni, a avut loc în noaptea de 27 spre 28 septembrie, când un pacient a murit după ce a sărit de la geamul rezervei în care se afla internat.

O asistentă povestește că a auzit pacientul strigând, din rezerva în care era internat, că se aruncă pe fereastră, dar până a ajuns ea acolo, bărbatul deja sărise în gol. În urma impactului el a făcut stop cardio-respirator și a murit.

Bărbatul era internat pe secția de Gastroenterologie a Institutului Clinic Fundeni, de mai multe zile, fiind diagnosticat cu o formă gravă de cancer, aflat în stadiu terminal.