BUSINESS

L-a detronat pe Jeff Bezos! Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume. A urcat în 10 luni de pe poziția a 14-a

L-a detronat pe Jeff Bezos Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume. A urcat în 10 luni de pe poziția a 14-a

Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume, detronândul astfel pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Magnatul indian Gautam Adani a urcat rapid în clasamentuli miliardarilor realizat de Bloomberg, conform CNN. 

Elon Musk, încă pe primul loc ca cea mai bogată persoană, cu o avere de 260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să-şi păzească spatele, comentează CNN, precizând că Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni să ajungă pe locul 2 după ce a început anul pe locul 14.

Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume. Ce afaceri are Adani

Este prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de bine pe lista Bloomberg, care a fost mult timp dominată de antreprenorii din tehnologie.

Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Adani, în mare parte legată de conglomeratul său Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ai lui Musk.

Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv în domeniile portuar şi al cărbunelui, care au prosperat în ultimii ani.

Acţiunile unor companii Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020 – reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă a căror dezvoltare a fost considerată prioritară de către premierul Narendra Modi.

Acţiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele