WORLD

Un nou accident feroviar în Spania. Un mort și zeci de răniți

Un nou accident feroviar în Spania. Un mort și zeci de răniți
sursa foto: Euronews

Un nou accident feroviar a avut loc marţi seară în Catalonia, în nord-estul Spaniei. Un tren de navetă din apropierea Barcelonei a lovit dărâmăturile unui zid prăbușit peste șine în timpul furtunii Harry, provocând moartea mecanicului și rănirea a 37 de persoane.

O nouă tragedie feroviară în Spania

Sunt patru răniţi grav şi o persoană care a murit„, a declarat jurnaliştilor şeful operaţiunilor de intervenţie ale pompierilor catalani, Claudi Gallardo.

Potrivit Rodalies de Catalonia, operatorul feroviar public din regiune, persoana decedată era un angajat al companiei. Presa locală a informat că este vorba despre mecanicul de locomotivă, potrivit Agerpres.

Un zid de sprijin s-a prăbuşit peste calea ferată, provocând un accident care a implicat un tren de pasageri” în oraşul Gelida, la aproximativ 40 de kilometri de Barcelona, relatase anterior Protecţia Civilă pe X.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Serviciile de urgenţă au luat în îngrijire 37 de persoane, majoritatea călătorind în vagonul din faţă, care a fost cel mai grav avariat, a precizat Gallardo.

Această nouă tragedie vine la doar două zile după o coliziune gravă între două trenuri de mare viteză în Andaluzia, soldată cu cel puțin 42 de morți și peste 120 de răniți.

Furtuna Harry a făcut prăpăd în Spania

Administratorul reţelei feroviare naţionale Adif a indicat că prăbuşirea zidului a fost cauzată de o furtună şi ploile abundente care au afectat o mare parte a regiunii.

Pe X, el a adăugat că circulaţia a rămas suspendată pe liniile suburbane „din cauza efectelor furtunii asupra infrastructurii„.

Autoritățile au declarat alertă roșie în mare parte din Catalonia din cauza furtunii Harry, care a adus vânturi de până la 80 de kilometri pe oră și precipitații abundente. Au fost emise avertismente împotriva apropierii de porturi și plaje, pe măsură ce valuri înalte au lovit coasta.

Mai devreme marți, un alt tren de navetă Rodalies pe linia R2 a deraiat mai la nord, lângă orașul Blanes, după o alunecare de teren. Trenul a pierdut o osie, dar nu au fost anunțate victime.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele