Val de seisme în România, și în aceste zile. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță un nou cutremur produs la o adâncime destul de mică.
Conform INCDFP, în ziua de 23 Decembrie 2025, la ora 23:43:12 (ora locală a României), s-a produs în Muntenia, Prahova, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.7, la adâncimea de 66.0 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 31km SE de Brașov, 50km S de Sfântu-Gheorghe, 53km N de Ploiești, 61km NE de Târgoviște, 84km V de Buzău, 97km NE de Pitești.
Directorul Bibliotecii Academiei Române, Nicolae Noica, a estimat că un cutremur de magnitudinea celui din 1977 nu se va produce în România înainte de anul 2040. Administrațiile trebuie să ia măsuri privind consolidarea clădirilor cu risc seismic.
„Am făcut o istorie a cutremurelor de-a lungul timpului. Primul cutremur, în 1599, în timpul lui Mihai Viteazul, culmea, a avut loc în ziua de 4 martie. Și, după aceea, o serie întreagă de date. Ce am constatat? Noi vorbim că la 40 de ani se va produce cutremur. Se vede că au fost cutremure în 1940 şi în 1977. Deci, s-au produs aceste două cutremure.
Întorcându-ne în timp avem 1802 – 1838, marele cutremur care a dărâmat Spitalul Colţea, tot aşa, la 37 de ani. Între aceste grupe, la 70 de ani, 80 de ani, se produc aceste cutremure. De aceea, afirm că un astfel de cutremur, de tăria celui din 1977, nu va fi înainte de 2040. Dar, încerc să spun cât mai puţin acest lucru, pentru ca administraţiile să înţeleagă că trebuie să facem ceva”, a explicat Noica, în cadrul dezbaterii „Cât de pregătită este România la un nou cutremur?”, organizată de Academia Română şi Curtea de Conturi a României.
-păstrați-vă calmul,! NU INTRAȚI ÎN PANICĂ! Liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.
-preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința. Faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.
-dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede. Dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.
-nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.
-nu alergați în stradă.
-dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.
-acordați primul ajutor persoanelor rănite.
-în cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.